Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, condamnat pentru că avea trei soții. Fapta sa a fost descoperită din întâmplare
WhatsApp
Un bărbat din Năvodari a fost condamnat la închisoare pentru bigamie, după ce s-a descoperit că s-a căsătorit cu trei femei. Instanța a mai decis anularea a două certificate de căsătorie.
Român, condamnat pentru că avea trei soții. Fapta sa a fost descoperită din întâmplare

Bărbatul din Năvodari a fost condamnat în 2019 la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru bigamie şi la frecventarea unui program de reintegrare socială, iar în iulie 2021 Judecătoria Constanța a decis și anularea a două certificate de căsătorie, scrie Replica de Constanța.

Fapta sa a fost descoperită din întâmplare de prima soție, când femeia s-a dus să-și schimbe buletinul.

Conform rechizitoriului, bărbatul s-a căsătorit legal cu prima soţie în 1985, de care s-a despărţit în anul 2001. În 2009, fără ca prima căsătorie să fie desfăcută, a încheiat o nouă căsătorie cu cea de-a doua nevastă, pentru ca, în 2014, să se căsătorească și cu a treia soție.

În cele din urmă, Judecătoria Constanța a anulat primele două căsătorii, bărbatul rămând acum căsătorit în mod legal cu cea de-a treia soție.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel