O femeie de 63 de ani din Iași, care făcea naveta către locul de muncă joi dimineață, a fost amenințată cu un cuțit de un recidivist, care a încercat s-o violeze. Faptele s-au petrecut joi dimineața, la 5:30, în apropierea unui pod din zona Metalurgie, din Iași.
Victima a reușit, totuși, să scape de agresor și să îl lovească cu poșeta, iar bărbatul de 35 de ani a reușit să fugă. Suspectul a fost prins și arestat pentru 30 de zile, dar a contestat deja decizia. Însă cu adevărat revoltătoare este reacția polițiștilor locali din Iași, care se apară spunând că, de obicei, la ora aceea, echipajele de poliție se retrag pentru a face schimbul de tură, dar că „la ora 5:00 – 5:30, foarte rar au fost semnalate astfel de probleme“, după cum explică șeful Poliției locale din Iași, Liviu Zanfirescu.
Reprezentanții Poliției Locale Iași spun că, de obicei, la ora 5:30 dimineața, nu au fost semnalate astfel de incidente în trecut.
În general, toate zonele sunt patrulate de forțele de ordine, susțin oamenii legii, dar la IPJ Iasi se înregistrează un deficit de personal, în vreme ce la Poliția Locală nu ar exista această problemă.
„Polițiștii acționează în fiecare zi pentru ca ieșenii să fie în siguranță. Avem nevoie, în schimb, de mai mulți polițiști pentru asigurarea ordinii publice. Este regretabil că s-a întamplat un astfel de caz. Din păcate, numărul mic de polițiști din Iași se simte, dar sperăm ca această problemă să se rezolve cât mai curând. Trebuie precizat faptul că polițiștii din Iasi acționează în permanență pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Vom dispune ca polițiștii, cu sprijinul celorlalte forțe de ordine, să patruleze mai mult pe toată raza municipiului, pentru a evita astfel de situații”, a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Judetean Iași, comisarul-sef Costel Gîtlan.
Șeful Poliției Locale Iași a declarat, la rândul său, că astfel de incidente sunt izolate și că nu poate fi vorba, în cazul instituției pe care o conduce, despre un deficit de personal. „În primul rând, vreau să spun ca astfel de situatii, cu atacuri, sunt izolate. În al doilea rănd, Poliția Locală patrulează peste tot în municipiul Iași, fie că au fost semnalate evenimente, fie că nu au fost semnalate. De regulă, sunt câte două sau mai multe patrule pe fiecare secție de Poliție. În jurul orei 5:30, nu se prea întâmplă asemenea evenimente”.
„Patrulele sunt pe schimburi, respectiv 6:00 – 14:00, 14:00 – 22:00, 22:00 – 6:00. Ele pot fi în deplasare către unitate în jurul orei 5:30. Important e ca orice structură să fie prezentă în cartiere și unde sunt semnalate astfel de evenimente. Dar, la ora 5:00 – 5:30, foarte rar au fost semnalate astfel de probleme. Nu este vreun deficit de personal la Poliția Locală. Toate cartierele sunt mari, dar, de regulă, ne concentrăm în special pe zonele în care au fost semnalate evenimente. Dispozitivul Poliției Locale este planificat în funcție de anticiparea unor incidente, dar și în funcție de incidentele care au loc, pe baza analizelor puse la dispozitie de Poliția națională și în cooperare cu această instituție. Relevant este ca orice structură de Poliție să planifice personalul astfel încât să prevină producerea unor astfel de evenimente”, a declarat Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.
Potrivit datelor făcute publice de IPJ Iași, instituția are 1.536 de funcții alocate (286 de ofițeri, 1.200 de agenți, 50 – personal contractual), în vreme ce Poliția Locală Iași are aproximativ 330 de angajați, la un județ cu o populație de aproape un milion de locuitori și un municipiu cu aproximativ 400.000 de locuitori, la care se adaugă câteva mii de studenți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News