Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Revoltă și haos în Brazilia. Armata a intervenit după ce susținătorii lui Bolsonaro au luat cu asalt Congresul, Palatul Prezidențial și Curtea Supremă - VIDEO
WhatsApp
Sute de susţinători ai fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro au invadat duminică principalele instituţii ale puterii din Brasilia, Congresul, Curtea Supremă şi Palatul prezidenţial, provocând numeroase pagube, conform imaginilor care circulă pe reţelele sociale, relatează AFP şi Reuters.
Revoltă și haos în Brazilia. Armata a intervenit după ce susținătorii lui Bolsonaro au luat cu asalt Congresul, Palatul Prezidențial și Curtea Supremă - VIDEO

Ei protestează împotriva revenirii la putere, în urmă cu o săptămână, a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins pe Bolsonaro în al doilea tur de scrutin din 30 octombrie anul trecut. Potrivit estimărilor presei locale citate de Reuters, aproximativ 3.000 de persoane au fost implicate în acest asalt.

„Această tentativă absurdă de a impune voinţa prin forţă nu va avea câştig de cauză”, a avertizat noul ministru al justiţiei, Flavo Dino, pe Twitter. „Vor veni întăriri”, a adăugat el.



Potrivit Reuters, Luiz Inacio Lula Silva se află în prezent într-o călătorie oficială în statul Sao Paulo.

 

 

Susţinătorii radicali ai lui Bolsonaro au luat cu asalt forţele de securitate



Susţinătorii radicali ai lui Bolsonaro au luat cu asalt forţele de securitate, la o săptămână după învestirea preşedintelui de stânga Lula, a cărui victorie în faţa lui Bolsonaro nu au acceptat-o.



În imaginile impresionante, care reamintesc de asaltul asupra Capitoliului în SUA, poate fi văzută o veritabilă maree umană de manifestanţi îmbrăcaţi în galben şi verde care iau cu asalt instituţiile puterii din Brasilia.

Pe reţelele sociale pot fi văzute imagini cu birouri parlamentare deteriorate sau cu manifestanţi care stau în picioare pe scaunele din Senat. Pagubele par considerabile, în aceste clădiri care sunt comori ale arhitecturii moderne şi unde se află numeroase opere de artă, notează AFP.



Zona din apropierea Pieţei celor trei puteri - unde se află Palatul prezidenţial, Curtea Supremă şi Congresul - a fost totuşi izolată de autorităţi, dar bolsonariştii au reuşit să rupă cordonul de securitate.

 

Jair Bolsonaro a părăsit Brazilia cu două zile înainte de finalul mandatului său



Partidul Muncitorilor al lui Luiz Inacio Lula da Silva a cerut parchetului să dispună forţelor de securitate să acţioneze pentru a-i aduce pe demonstranţi sub control.

Jair Bolsonaro, care nu l-a felicitat niciodată pe Lula pentru alegerea sa, a părăsit Brazilia cu două zile înainte de finalul mandatului său şi se află în Florida, în SUA.

 

Principalele reacţii în străinătate la evenimentele din capitala Braziliei

 

Statele Unite

Cu un singur cuvânt adresat jurnaliştilor, preşedintele american, Joe Biden, a apreciat drept „scandaloase” violenţele manifestanţilor bolsonarişti, într-o reacţie directă în cursul unei deplasări în Texas, înaintea unei vizite în Mexic.

Ulterior, el a „condamnat” într-un tweet acest „atac împotriva democraţiei şi transferului paşnic al puterii în Brazilia. Instituţiile democratice ale Braziliei au sprijinul nostru deplin şi voinţa poporului brazilian nu trebuie să fie subminată”, a adăugat Joe Biden, spunând că „aşteaptă cu nerăbdare” să lucreze cu preşedintele Lula da Silva.

Uniunea Europeană (UE)

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a exprimat pe Twitter „condamnarea absolută” a acestui atac şi „sprijinul său total pentru preşedintele Lula da Silva, ales democratic de milioane de brazilieni după alegeri corecte şi libere”.

Acelaşi sprijin a fost exprimat de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, care s-a declarat „consternat” de actele „extremiştilor violenţi”. „Democraţia braziliană va prevala asupra violenţei şi extremismului”, a scris el pe Twitter.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat „profund îngrijorată”. „Democraţia trebuie respectată întotdeauna”, a scris ea pe Twitter în portugheză, adăugând că Parlamentul European este „alături” de Lula da Silva şi „de toate instituţiile legitime şi alese democratic”.

Franţa

"Voinţa poporului brazilian şi a instituţiile democratice trebuie respectate! Preşedintele Lula poate conta pe sprijinul de neclintit al Franţei", a scris Emmanuel Macron pe Twitter în franceză şi portugheză.

"Aceste atacuri constituie o repunere în discuţie inacceptabilă a rezultatului unor alegeri democratice, câştigate fără ambiguitate la 30 octombrie de Luiz Inacio Lula da Silva", potrivit diplomaţiei de la Paris.

Italia

Premierul italian de extremă dreaptă, Giorgia Meloni, a apreciat că "ceea ce se întâmplă în Brazilia nu ne poate lăsa indiferenţi. Imaginile pătrunderii în forţă în sediile instituţiilor sunt incompatibile cu orice formă de dezacord democratic. Revenirea la normal este urgentă şi ne exprimăm solidaritatea cu instituţiile braziliene", a declarat ea pe Twitter.

Spania

Într-un comunicat, premierul spaniol, Pedro Sanchez, a spus că sprijină "guvernul ales democratic la urne" şi condamnă "acţiunile unor grupări care se opun rezultatelor legitime".

Mexic

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lepez Obrador, şi-a exprimat sprijinul pentru Lula da Silva. "Reprobabilă şi nedemocratică, tentativa de lovitură de stat a conservatorilor în Brazilia", a scris pe Twitter preşedintele mexican. "Lula nu este singur, are sprijinul forţelor progresiste în ţara sa, din Mexic, de pe continentul american şi din întreaga lume", a adăugat el.

Argentina

Preşedintele argentinian, Alberto Fernandez, a insistat, tot pe Twitter, pe "sprijinul său necondiţionat şi pe cel al poporului argentinian pentru @LulaOficial în faţa acestei tentative de lovitură de stat".

Cuba

Preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, a condamnat aceste acte menite să "genereze haos şi să nesocotească voinţa populară", apreciind pe Twitter că "bolsonariştii îi imită pe trumpişti" atunci când aceştia au luat cu asalt Capitoliul de la Washington.

Bolivia

"Fasciştii vor căuta întotdeauna să ia cu forţa ceea ce nu au obţinut la urne", a declarat pe Twitter preşedintele bolivian, Luis Arce.

Chile

"Guvernul brazilian are sprijinul nostru deplin în faţa acestui atac laş şi josnic împotriva democraţiei", a comentat pe Twitter preşedintele chilian, Gabriel Boric.

Organizaţia Statelor Americane (OSA)

Secretarul general al OSA, Luis Almagro, a condamnat "atacul împotriva instituţiilor la Brasilia care constituie o acţiune condamnabilă şi un atac direct împotriva democraţiei". "Aceste acţiuni sunt de neiertat şi de natură fascistă", a scris el pe Twitter.

Venezuela

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a "condamnat categoric violenţele generate de grupurile neofasciste ale lui Bolsonaro" care încearcă să-l destituie pe preşedintele Lula da Silva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel