Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Restricţiile privind intrarea în Germania vor fi relaxate începând de la 1 iunie
WhatsApp
Restricţiile anti-COVID-19 referitoare la persoanele care intră pe teritoriul Germaniei vor fi relaxate începând de la 1 iunie şi până la sfârşitul lunii august, informează miercuri DPA.
Foto ILUSTRATIV

Începând de miercuri, 1 iunie, dovada ce atestă că un turist este vaccinat, s-a vindecat de COVID-19 sau deţine un test cu rezultat negativ - denumită "regula 3G" - nu va mai fi cerută de autorităţile germane, a anunţat ministrul Sănătăţii din această ţară, Karl Lauterbach.

În prezent, această dovadă este în continuare cerută la intrarea în Germania pentru toate persoanele cu vârste de peste 12 ani.

"Până la sfârşitul lunii august, vom suspenda regula 3G privind intrarea în ţară", a declarat ministrul Lauterbach în faţa jurnaliştilor de la grupul media Funke.

Deocamdată nu este clar dacă această regulă va fi reintrodusă începând din luna septembrie.

 

Reguli stricte vor rămâne însă în vigoare pentru persoanele care intră în Germania venind din "zone cu variante virale"



Reguli stricte vor rămâne însă în vigoare pentru persoanele care intră în Germania venind din aşa-zisele "zone cu variante virale", dar, în prezent, nicio ţară nu este inclusă într-o astfel de zonă.

Dacă dovada privind situaţia medicală a vizitatorilor va fi reintrodusă pentru turiştii din orice ţară de-a lungul acestei veri sau după luna septembrie, noile dispoziţii echivalează cu faptul că toate persoanele vaccinate cu seruri anti-COVID-19 aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - nu doar cu cele autorizate în Uniunea Europeană (UE) - vor fi acceptate la intrarea pe teritoriul Germaniei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel