Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Reguli noi la intrarea în România de la 1 august. Ce s-a schimbat (CNSU)
WhatsApp
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat ieri,  26 iulie 2021, Hotărârea numărul 51 pentru modificarea și completarea HCNSU 43 din 01.07.2021 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România. 
Foto ILUSTRATIV

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre, potrivit căreia copiii de până la 6 ani nu mai au nevoie de test negativ pentru Covid la revenirea în țară.

Vezi textul documentului:

Art.1 - Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică și completează după cum urmează:

La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);” La articolul 4, literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);” La articolul 5 literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);” La articolul 9 literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

d) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);” După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 91, cu următorul cuprins:

Art. 91

(1) Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

(2) Excepția prevăzută la alin. (1) se aplică și cetățenilor străini sau apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care fac parte din delegațiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată țara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

Art.2 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel