Regizorul Tudor Giurgiu, producătorul filmului "Moromeţii 2", a dezvăluit pe contul său de Facebook cum un director din Ministerul Culturii i-a "cerşit" patru invitaţii la premiera filmului.
Cineastul l-a catalogat pe Ioan Matei, şeful Direcţiei de Cultură Scrisă şi Creaţie Contemporană din cadrul MCIN drept "insolent" şi a spus cine sunt principalii invitaţi la premiera filmului.
"Din nou, despre cerşetorii de invitaţii, din categoria dregătorilor de neam si ţară. Ieri, colegele de la birou primesc un telefon de la un consilier din Ministerul Culturii. Dorea sa vorbească cu "cineva" despre invitaţii la premiera Moromeţii 2 de săptămâna viitoare. Colegele au insistat să trimită un email. Şi vine mailu’: "Salut…, te rog să îmi confirmi cele 4 invitaţii pe numele Ioan Matei la premiera de luni 5 noiembrie de la Sala Palatului". Am citit şi am ramas perplex: wtf is Ioan Matei si de unde manierele astea? Parcă-l auzeam dispunînd din adîncurile cabinetului către consilier: "Fă şi tu rost de ceva invitaţii, ce stai aşa degeaba? Cum adică nu ne-au trimis? Să ne dea!" Pentru că sunt şef. Şerif. Boss. Pentru că mi se cade".
Tudor Giurgiu a subliniat că directorul Ioan Matei, are, potrivit ultimei declaraţii de avere, 100.000 de euro şi 75.000 lei în conturile persoanel. "Vă faceau pe dvs.(sau pe colegii subit pasionaţi de film) 4 belete de 30 lei bucata? Aveam şi mai scumpe dar înţeleg că preferaţi varianta budget", a comentat Giurgiu.
"În concluzie, nu prea mă simt obligat să vă confirm cele 4 invitaţii. Ba mai mult, vă zic că e o insolenţă. Aşa cum şi la TIFF mă zbat să caut bani privaţi din ţară şi străinătate ca să putem face festivalul la cote înalte, la Moromeţii finanţarea venită de la stat, prin CNC (bani care nu vin de la buget oricum) e cam de pînă în 30% din buget, bani luaţi pe credit. Ministerul dvs nu şi-a onorat nici pînă azi obligaţiile asumate contractual pentru finanţarea filmului, via un studio din subordine. Avînd această perspectivă, ce anume credeţi că m-ar fi făcut să vă invit la film? Servilismul? Pupincurismul? Nu mă cunoaşteţi suficient înseamnă. N-am fost nici la chefuri împreună, nu m-aţi felicitat ever pentru vreun succes al unui festival sau film, regizat sau produs de mine. Invităm pe cine vrem noi, domnule Matei. Pe prieteni, pe Ministrul Culturii (de care, trecînd de protocolul firesc, mă leagă şi o veche amiciţie), pe doamna care ne face curat la birou, pe oameni care se zbat să promoveze filmele romaneşti în toată ţara, pe gospodarii din Talpa (Teleorman) care ne-au ajutat să facem filmul la ei în case. Şi vă mai spun ceva – am întrebat cîţiva actori din film de ce vor mai multe invitaţii decît poate era firesc? Domnule director, ştiţi ce mi-au zis? Vor să-şi invite doctorii, cei care au grjă de ei sau de care, poate, o să aibă vreodată nevoie. Le-am dat cîte bilete vor pentru că merită. Dvs meritaţi altceva. Într-o lume normală (ţările scandinave de ex.), gestul dvs ar fi fost incalificabil şi aţi fi plecat din Minister în secunda doi. Pentru delictul de lipsă de bun simţ", a scris Tudor Giurgiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News