După 70 de ani, Regina-Mamă Elena se întoarce, pentru totdeauna, acasă, iar mama şi fiul vor sta, împreună, în eternitate! Slujba de înmormântare de la Curtea de Argeș va fi oficiată de patru înalţi ierarhi, mitropoliţi, dar de şi un sobor de preoţi. După înhumare, stindardul Reginei Mamă Elena va fi expus la Săvârșin, în Muzeul Regal. Şi astăzi, dar şi mâine, este doliu în România.
În mod simbolic, la miezul zilei, începe, la Catedrala Episcopală Regală, ceremonia de înmormântare.
Tot simbolic, Familia Regală străbate, pe jos, drumul până la Vechea Catedrală. Din suită fac parte Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria, dar şi Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda, fiica Ducelui De Aosta, și Lord Peter Rosslyn, şeful Casei Alteței Sale Regale Principelui de Wales și Ducesei de Cornwall.
Citește și Moment ISTORIC în România. Regina Elena, acasă după 71 de ani
O jumătate de oră durează slujba de înmormântare, oficiată de nu mai puţin de patru mitropoliţi şi un sobor de preoţi.
Apoi, are loc o procesiune militară și religioasă, de la Catedrala Episcopală și Regală, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. Un militar poartă crucea de lemn, un altul, coroana de flori și alți opt, sicriul.
Ceremonia înhumării în Pridvor, la care participă doar Familia Regală română, este programată între orele 12.45 şi 12.55. În momentul în care sicriului va fi coborât în criptă, vor fi trase 21 de focuri de armă şi se vor intona Imnul Național și Imnul Regal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News