"Acest articol de prost gust şi înşelător nu ar fi trebuit să apară niciodată. Nu corespunde în niciun fel standardelor de jurnalism pe care noi - şi cititorii noştri - le aşteptăm de la un grup ca Funke", a declarat într-un comunicat Bianca Pohlmann, unul dintre responsabilii acestui grup.
"Redactorul-şef de la Die Aktuelle, Anne Hoffmann, care asuma responsabilitatea jurnalistică a revistei începând din 2009, este eliberată din funcţie începând" de sâmbătă, a adăugat Pohlmann, care a cerut "scuze" familiei legendarului pilot german de Formula 1.
Publicaţia s-a lăudat că a obţinut un interviu cu Michael Schumacher, primul după ce acesta a suferit un grav traumatism cranian în urma unui accident la schi care a avut loc la sfârşitul anului 2013 în Alpii francezi.
Miercuri, revista, care este specializată în ştiri despre vedete şi este deţinută de grupul german Funke, a publicat "interviul" şi a dezvăluit că acesta a fost generat de inteligenţa artificială.
Articolul includea citate atribuite lui Schumacher care se refereau la viaţa sa de familie după accident şi starea sa de sănătate.
După publicarea interviului, familia lui Schumacher a anunţat că va depune plângere împotriva revistei germane.
Familia lui Schumacher apără intimitatea fostului campion, în vârstă de 54 de ani, care nu a mai fost văzut în public de la accidentul său. De atunci nu a fost disponibilă aproape nicio informaţie despre starea lui de sănătate.
Michael Schumacher este cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1, cu şapte coroane, la egalitate cu Lewis Hamilton care i-a urmat lui Mercedes. Germanul s-a trezit din comă la şase luni după accident. De la clinica unde era internat a fost transferat la un centru de reabilitare din Lausanne (Elveţia) şi de acolo la cabana familiei din Gland, amenajată pentru a-i oferi îngrijirile de care are nevoie. El se mai afla aici când un documentar intitulat ''Schumacher'' a avut premiera pe Netflix în toamna lui 2021, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News