Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Record mondial, stabilit de un român și trei britanici. Pentru a reuși, cei patru au urmat un program dur
WhatsApp
Un român și trei britanici au stabilit un record mondial după ce au traversat Marea Neagră de la Vest la Est în nouă zile, 18 ore și cinci minute.
Record mondial, stabilit de un român și trei britanici. Pentru a reuși, cei patru au urmat un program dur. FOTO: captură video Știrile PRO TV

Alex Dumbravă, împreună cu Danny, Greg și Roland au parcurs 592 de mile marine într-o barcă cu vâsle, de la Mangalia, România la Batumi, Georgia, informează Știrile PRO TV. Pentru a reuși, cei patru au urmat un program dur: au vâslit încontinuu, în ture de două ore, evitând zona de conflict.

Ambarcațiunea lor a avut până în nouă metri, iar locul de odihnă a seamănat mai degrabă cu o scorbură. Astfel, spațiul nu a fost suficient nici pentru mâncare, iar toată hrana a încăput în doar o sacoșă.

Cei patru au experiență pe mări periculoase. Danny reprezintă Universitatea Cambridge la canotaj și a doborât șapte recorduri mondiale, într-o singură expediție, în Oceanul Arctic.

 

Ruşii au fugit de pe Insula Şerpilor pentru că nu au rezistat loviturilor forţelor ucrainene (Zalujnîi)

 

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat joi că ruşii au fost constrânşi să se retragă de pe Insula Şerpilor, teritoriu „strategic” în Marea Neagră, întrucât „nu au mai putut să reziste focului artileriei noastre”, salutând această victorie a armatei ucrainene, potrivit Ukrinform şi AFP.

„Vreau să le mulţumesc apărătorilor regiunii Odesa care au făcut maximum pentru eliberarea acestui teritoriu de importanţă strategică”, a afirmat Zalujnîi pe contul său de Telegram.

„Incapabili să reziste focului artileriei noastre, rachetelor noastre şi atacurilor noastre aeriene, ocupanţii au părăsit Insula Şerpilor”, şi-a exprimat el satisfacţia, însoţindu-şi mesajul cu un videoclip care arată momentul cu loviturile asupra insulei.

„Forţele noastre armate au făcut o treabă grozavă!”, a salutat pe Twitter Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene.

Armata rusă şi-a anunţat anterior retragerea din Insula Şerpilor, pretinzând că a făcut-o „în semn de bunăvoinţă”, după ce şi-ar fi „îndeplinit obiectivele stabilite” acolo, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Acest gest ar trebui să faciliteze exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră, argumentase Konaşenkov.

Comandamentul de operaţiuni Sud al armatei ucrainene indicase la rândul său că „inamicul (rus) şi-a luat tălpăşiţa cu două vedete”, lăsând insula „în flăcări”, unde „se aud în continuare explozii”.

Faptul că trupele ruse au părăsit în grabă Insula Şerpilor este o „victorie uriaşă” pentru armata ucraineană, a apreciat ministrul ucrainean de interne Vadim Denisenko, citat de Ukrinform.

El a spus că ruşii încercau să facă din această fâşie de uscat un fel de stâncă-portavion pe care să instaleze sisteme de apărare antiaeriană pentru a putea controla toată această parte a Mării Negre.

În acelaşi timpul, ministrul ucrainean nu a exclus ca forţele ruse să încerce să revină pe Insula Şerpilor. „Vor întreprinde astfel de încercări, sunt sigur de asta. Vor încerca să facă ceva, dar acum noi am arătat că ei nu au apărare antiaeriană acolo, nu au posibilitatea de a se apropia efectiv cu navele lor (de insulă). Prin urmare, sper să nu reuşească. Dar cu siguranţă vor mai face încercări”, a spus Denisenko. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel