Oamenii dau vina pe autorităţi pentru tragedia petrecută marţi, așa că au reluat protestele și se cer demisii. Guvernatorul regiunii a fost alungat cu pietre dintr-un cartier comercial din centrul Beirutulu.
Libanezii au pregătit spânzurători simbolice pentru membrii guvernului pe care îi acuză că au facilitat explozia.
Forţele de securitate s-au mobilizat înaintea protestului din această seară. La această oră, încearcă să împrăştie manifestanţii cu gaze lacrimogene. Cel puţin 154 de persoane au fost ucise în exploziile care au avut loc marţi şi peste 6.000 sunt rănite.
Autorităţile estimează că numărul victimelor va creşte pe măsură ce continua operaţiunile de salvare. Peste 60 de persoane sunt încă dispărute în Beirut, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News