Zeci de mii de oameni au ieşit din nou în stradă în Belarus pentru a-i cere demisia preşedintelui Alexander Lukaşenko, acuzat că a fraudat alegerile din 9 august pentru a obţine un nou mandat.
Ministerul de Interne a anunţat că cel puţin 140 de persoane au fost arestate în urma protestelor de duminică, iar presa scrie că numărul poliţiştilor scoşi pe străzi a fost considerabil mai mare decât în weekend-urile trecute.
Protestatarii au scandat „dizgraţie” şi „plecaţi”, scrie BBC. Mai multe persoane s-au întins pe asfalt pentru a împiedica forţele de intervenţie să avanseze.
Multe străzi au fost blocate de poliţie pentru a încerca să-i împiedice pe oameni să ajungă în principalele zone de protest.
De asemenea, un grup mare de protestatari s-a îndreptat spre reşedinţa lui Lukaşenko, Palatul Independenţei. Clădirea a fost înconjurată de un număr impresionant de poliţişti care erau echipaţi cu maşini cu tunuri de apă.
Palatul prezidenţial nu a avut nicio reacţie oficială după protestele de duminică, dar secretarul de presă al lui Lukaşenko a trimis agenţiei ruse de presă RIA Novosti o fotografie cu el purtând o mitralieră şi vestă antiglonţ în faţa Palatului Independenţei, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News