Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PROTEST în SUA: Oamenii au ieșit în stradă împotriva vaccinării obligatorii
WhatsApp
Circa o mie de persoane au manifestat duminică la Boston împotriva noii obligaţii impuse elevilor din Massachusetts de a fi vaccinaţi contra gripei, care vizează să limiteze impactul unui posibil al doilea val al coronavirusului, notează AFP. 

Autorităţile din Massachusetts, conduse de guvernatorul republican Charlie Baker, foarte critic la adresa lui Donald Trump, au fost primele din Statele Unite care, la 19 august, au adăugat gripa pe lista vaccinurilor cerute pentru elevi şi studenţi de la vârsta de şase luni. Cei care fac dovada unei contraindicaţii medicale sau religioase, care studiază acasă sau al căror învăţământ va fi 100% online vor fi scutiţi.

Manifestanţii, care s-au adunat paşnic în faţa sediului guvernatorului, majoritatea fără mască pe faţă, au denunţat însă un atac la drepturile individuale, în timp ce 70% dintre districtele şcolare ale statului Massachusetts au prevăzut să redeschidă cel puţin parţial instituţiile la sfârşitul vacanţei.

Printre manifestanţi, s-au aflat numeroşi părinţi veniţi cu copiii ori reprezentanţi ai unor profesii paramedicale, printre care Carla Leclerc, fizioterapeut.

"Sunt ferm împotriva oricărei vaccinări forţate, mai ales împotriva gripei, un vaccin care nu este nici sigur, nici necesar, nici eficient", a declarat ea pentru AFP, transmite Agerpres.

Dacă vaccinarea forţată este menţinută în Massachusetts, în pofida opoziţiei pe care a suscitat-o, "va fi un precedent pentru celelalte state", a adăugat ea.

Unii manifestanţi au arborat drapele îndemnând la realegerea lui Trump în noiembrie, alţii tricouri inscripţionate cu litera Q de la mişcarea de extremă-dreaptă "QAnon", adeptă a teoriilor conspiraţioniste.

Numeroşi responsabili cu rang înalt din domeniul sănătăţii din SUA, inclusiv Robert Redfield, directorul Centrelor americane de prevenire şi luptă împotriva bolilor (CDC), i-au îndemnat pe americani să se vaccineze împotriva gripei în acest an pentru a evita să agraveze mai mult criza coronavirusului, dar fără a face o obligaţie din aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel