Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Profesoară prinsă BEATĂ la volan, de două ori într-o lună
WhatsApp
O profesoară a fost prinsă băută la volan de două ori într-o singură lună. În plus, femeia avea și permisul suspendat.
Un român, infectat cu SARS CoV-2, s-a ales cu dosar penal, după ce a părăsit domiciliul

O profesoară de la o unitate de învățământ din orașul Bacău a devenit pericol public. Asta după ce, cu permisul suspendat s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și nu o dată ci chiar de două ori. A doua oară a lovit și o mașină parcată.

Prima dată, femeia în vârstă de 54 de ani a fost depistată în trafic de polițiști pe 24 iulie, în comuna Ungureni. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, dascălul avea suspendat dreptul de a conduce de autovehicule pe drumurile publice, scrie jurnalfm.

Sâmbătă, femeia a ieșit la cumpărături după ce și-a făcut curaj cu câteva pahare bune de băutură și a avariat un alt autoturism în parcarea unui supermarket din Bacău.

”Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultând 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează comunicatul IPJ Bacău.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că aceasta figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel