După aproape doi ani de procese, primul inculpat pandemic din Neamţ a fost achitat prin sentinţă definitivă, scrie Monitorul de Neamț.
Bărbatul de 35 de ani din Piatra Neamț a fost exonerat de răspundere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. El a fost deferit justiţiei în mai 2020, iar pe 4 martie 2021 Judecătoria Piatra Neamţ l-a achitat. Procurorii au atacat sentinţa şi cauza a ajuns la Curtea de Apel Bacău, instanţă care s-a pronunţat definitiv pe 16 februarie 2022.
„Constată că temeiul corect al achitării inculpatului C.C. este art.16 alin.1 lit.d Cod procedură penală, respectiv existenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art.30 alin.4 şi 5 Cod penal în favoarea inculpatului. Conform art.397 Cod procedură civilă, respinge ca inadmisibile în procesul penal acţiunile civile exercitate împotriva inculpatului de părţile civile Spitalul Judeţean Piatra Neamţ şi Serviciul de Ambulanţă Neamţ. Definitivă“, conform Curţii.
Bărbatul a fost trimis în judecată în plină stare de urgenţă, însă instanţa de fond a decis achitarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Cercetările au stabilit că pietreanul a încercat să evadeze din centrul de carantină de la Liceul Economic. Dosarul a fost deschis pe 24 martie 2020, iar pe 11 mai procurorii au finalizat urmărirea penală şi au sesizat judecătorii.
„La data de 11.05.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevzută de art. 352, alin. 1, Cod penal. În fapt, la data de 24.03.2020, în jurul orelor 18:50, inculpatul a părăsit camera centrului de carantină instituţionalizată din cadrul Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ, situată la etajul 2 al clădirii, în care a fost amplasat în carantină, folosind cearşafurile din cameră pentru a coborî pe fereastră, circumstanţe în care a căzut, fiind găsit întins pe sol de un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ.
Dacă inculpatul ar fi fost găsit vinovat de faptele reţinute în sarcina ar fi putut fi pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, sau amendă.
Povestea este mai amplă decât faptele pentru care a fost judecat şi a început pe 24 martie, când individulul era în izolare la domiciliu de pe datade 18 martie, atunci când s-a întors din străinătate, se pare din Italia. A rezistat „închis“ în casă timp de şase zile, dar în a şaptea i-a venit chef să bea, aşa că a părăsit locuinţa, deşi ştia că nu are voie.
A cutreierat prin oraş, s-a delectat cu alcool, iar în jurul orei 17:30 i-a făcut o vizită soacrei, amintindu-şi că avea ceva de împărţit cu ea. Pe fondul consumului de licori bahice a izbucnit un scandal, iar femeia, speriată, a sunat la 112, solicitând intervenţia forţelor de ordine.
„Bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamţ, se afla în autoizolare din 18 martie. A ieşit, a consumat alcool, iar pe fondul acestuia s-a dus la soacra sa acasă pentru a genera scandal. Aceasta a sesizat în mod direct autorităţile, iar bărbatul a fost dus în centrul de carantină“, se preciza într-un comunicat al Prefecturii Neamţ.
La imobilul unde este centrul de carantină, pietreanul a fost dus încătuşat de un echipaj de poliţie, care a fost însoţit şi de o ambulanţă. Bărbatul s-a manifestat agresiv, nu dorea să fie introdus în centru, dar a fost calmat în cele din urmă. Toate acestea aveau loc în jurul orei 18.30.
Peste jumătate de oră, un alt apel la 112, solicita o autosanitară deoarece un bărbat căzuse de la etaj. Era vorba despre pietreanul care se certase cu soacra şi fusese carantinat. „Bărbatul a suferit o fractură deschisă şi a fost transportat la spital, cu stare generală bună“, mai transmitea Prefectura Neamţ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News