Centrul Sunnybrook de Științe Medicale din Toronto a comunicat că "îngrijește un pacient care are un caz confirmat al noului coronavirus originar din Wuhan, China".
Oficialii au afirmat că bărbatul are între 50 și 60 de ani și a zburat recent de la Wuhan, la Guangzhou, China, și apoi la Toronto, pe 23 ianuarie.
Sunt peste 2.000 de cazuri de infecție cu noul coronavirus la nivel mondial, cele mai multe fiind în China, iar bilanțul deceselor a ajuns la 56, potrivit datelor făcute publice duminică de autoritățile de la Beijing, transmite Mediafax.
Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări: Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News