Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, testat pozitiv cu COVID
WhatsApp
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost confirmat cu coronavirus. Anunţul a fost făcut chiar de edil, marţi după-amiază, pe pagina sa de Facebook.
Antal Arpad

"Ieri am avut febră, iar în această dimineaţă nu am simţit gustul pastei de dinţi. Deoarece acestea sunt simptome ale infecţiei cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puţin slăbit, dar per total sunt bine. Mâine mă duc la spital pentru o nouă examinare şi bineînţeles că voi urma recomandările medicilor. Numărul infecţiilor este în creştere, aşa că îndemn pe toată lumea să respecte regulile de prevenire", a scris Antal Arpad, pe Facebook.

Antal Arpad a câştigat cel de-al patrulea mandat la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. Numărătoarea paralelă făcută de UDMR Covasna a indicat faptul că Antal Arpad a câştigat şi de această dată detaşat în faţa contracandidaţilor săi. "Eu mulţumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot şi le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care îmi susţin proiectele. În continuare doresc să fiu primarul tuturor, şi al celor care m-au votat şi al celor care nu m-au votat şi al celor care au stat acasă", a declarat, pentru AGERPRES, Antal Arpad.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel