În același timp, prețul de închiriere a unei locuințe a crescut cu 4,3% față de trimestrul precedent, potrivit unui raport al agenției imobiliare Solvia.
Într-un raport, publicat joi, 29 iunie 2023, agenția Solvia indică faptul că prețul de închiriere în Insulele Baleare continuă să crească cu 4,3% față de trimestrul precedent, ajungând la 14,6 euro pe metru pătrat.
50 000 de familii din Spania, care au primit ajutor de la stat, obligate să returneze banii
În plus, în primul trimestru al anului 2023 s-au înregistrat un total de 3.989 de vânzări, cu 4,5% mai puține decât în perioada octombrie-decembrie 2022. Astfel, tranzacțiile imobilelor noi reprezintă 24% din operațiunile înregistrate, în creștere cu 30,2%.
La rândul său, locuințele vechi au înregistrat o scădere de 11,9% și reprezintă 76% din totalul tranzacțiilor. La nivel național, prețul s-a situat la 11,6 euro pe metru pătrat pe lună, cu 8,4% peste aceeași perioadă din 2022, relatează ultimahora.es.
Pentru sfârșitul anului, Solvia a prognozat că, în lunile următoare, chiriile vor continuă să crească, datorita majorării creditelor ipotecare și a dobânzilor.
Banca Spaniei retrage din circulație monedele de 1 euro. Iată de când
Pe de altă parte, primul trimestru al anului 2023 s-a încheiat cu un total de 161.024 de vânzări de case în Spania, în creștere cu 7,2% față de perioada cuprinsă între octombrie și decembrie 2022, ceea ce a dus la o creştere trimestrială de 17,8%.
În raport cu numărul total de operațiuni, construcțiile noi reprezintă aproape 19% din operațiunile înregistrate. La rândul său, locuințele vechi au înregistrat o creștere de 5,1%, și reprezintă puțin peste 81% din tranzacții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News