Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preotul din Constanţa acuzat de pornografie infantilă, suspect într-un alt caz
WhatsApp
Procurorii au descoperit o nouă presupusă victimă a preotului din Constanţa acuzat de pornografie infantilă, o fetiţă în vârstă de 10 ani. Preotul i-ar fi propus copilei, pe Facebook, să se întâlnească şi să întreţină relaţii sexuale, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale pentru pornografie infantilă în forma tentativei, corupere sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale faţă de R.G.D., bărbatul reţinut în data de 16 iulie.

DIICOT susţine că s-a constatat că, în perioada 25 iunie - 15 iulie 2019, prin intermediul unei reţele de socializare, bărbatul ar fi încercat să determine o a doua fată, în vârstă de 10 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

De asemenea, procurorii spun că în data de 14 iulie, prin intermediul aceleiaşi reţele de socializare, bărbatul i-a trimis fetiţei imagini cu caracter sexual explicit, cunoscând faptul că aceasta are vârsta de 10 ani şi i-a propus să se întâlnească în Mangalia pentru a întreţine relaţii sexuale cu el.

„Prin ordonanţă din data de 30.07.2019 în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.G.D. ca fiind săvârşite faţă de prima persoana vătămată minoră din infracţiunea consumată de pornografie infantilă, (...) în infracţiunea de pornografie infantilă în forma tentativei, (...) constând în aceea că, în perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, a încercat să determine persoana vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, prin crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită prin intermediul telefonului mobil materialul pornografic cu minori rezultat", se mai arată în comunicatul de presă al DIICOT Iaşi.

În iulie, procurorii DIICOT au descins la o biserică din satul Corona, comuna Albeşti, din judeţul Constanţa, unde existau informaţii că preotul, în vârstă de 44 de ani, ar fi convins o copilă de 13 ani să producă material pornografic cu telefonul mobil.

Atunci, preotul care slujea la parohia din satul Corona, comuna Albeşti, judeţul Constanţa, a fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel