Pe adresa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoșani au fost transmise sesizări însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural le-ar fi cerut enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.
"Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze", a afirmat Monica Adăscăliţei, citată de Agerpres.
Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie. "Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii", a adăugat șeful DSP Botoșani.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat luni că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 1.550 de noi cazuri de Covid și 154 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavius.
Până astăzi, 22 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.764.251 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.067 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.645.732 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.550 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 27 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 315 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 55.113 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21.11.2021 (10:00) – 22.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 154 de decese (80 bărbați și 74 femei), din care 29 anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.116. Dintre acestea, 1.539 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.539 de pacienți internați la ATI, 150 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 164 sunt minori, 150 fiind internați în secții și 14 la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.628.259 teste RT-PCR și 5.100.976 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.149 de teste RT-PCR (3.586 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.563 la cerere) și 13.226 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 56.563 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.785 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.357 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News