Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Scoţiei anunța un nou referendum privind independența față de Marea Britanie
WhatsApp
Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat miercuri că ţara sa trebuie să organizeze un nou referendum privind independenţa faţă de Regatul Unit, înaintea alegerilor parlamentare din mai 2021, transmite Reuters.

"O alegere între Brexit şi viitorul Scoţiei ca naţiune europeană independentă trebuie oferită în mandatul acestui parlament", a afirmat ea în forul legislativ scoţian.

Prim-ministrul s-a angajat să pregătească până la sfârşitul lui 2019 legislaţia necesară.

Scoţia face parte din Regatul Unit de peste trei secole. Cetăţenii au respins independenţa prin vot, cu o diferenţă de 10% în favoarea unioniştilor, într-un referendum organizat în 2014. Unul din argumentele împotriva secesiunii a fost că Scoţia ar ieşi astfel din Uniunea Europeană.

În 2016, când 52% din alegătorii din Regatul Unit s-au pronunţat pentru Brexit în cadrul unui alt referendum, scoţienii şi nord-irlandezii au fost majoritar împotrivă.

Partidul Naţional Scoţian condus de Sturgeon susţine acum că un nou referendum pentru independenţă este justificat, deoarece Scoţia este pe cale să fie scoasă din UE împotriva voinţei sale, odată cu restul Regatului Unit.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May a declarat joi, după anunţul făcut de Sturgeon, că scoţienii au votat deja împotriva secesiunii în 2014 şi că voinţa lor ar trebui respectată. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel