Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pragul de cinci miliarde de utilizatori de reţele sociale a fost depășit: Cei mai mulți sunt pe Instagram și TikTok
WhatsApp
Numărul de utilizatori activi de pe reţelele sociale a depăşit în 2023 pragul de cinci miliarde de persoane, adică 62,3% din populaţia mondială, potrivit unui raport anual publicat miercuri, transmite AFP.

În 2023, numărul de utilizatori activi de pe reţelele sociale a crescut cu 5,6% comparativ cu 2022, în timp ce populaţia mondială a înregistrat o creştere de 0,9%, precizează acest raport elaborat de agenţia We are social şi compania Meltwater, pe baza estimărilor realizate de Kepios, o firmă specializată în analiza sectorului digital.

Comparativ, la nivel mondial există 5,35 miliarde de persoane care dispun de o conexiune la Internet. Cea mai importantă reţea socială, în funcţie de numărul de utilizatori, este Instagram (parte din grupul Meta) cu un total de 1,65 miliarde de utilizatori, urmată îndeaproape de TikTok (1,56 miliarde de utilizatori).

Autorii raportului recunoscut totuşi că există o anumită lipsă de precizie cu privire la conturile automatizate sau cu privire la persoanele care au deschis conturi sub diferite identităţi, pottivit Agerpres.

Ca o dovadă a curiozităţii generată de inteligenţa artificială, pagina Wikipedia cea mai consultată în 2023, în toate limbile cumulate, este cea a ChatGPT, cea mai cunoscută inteligenţă artificială generativă dezvoltată de firma OpenAI.

We are social este o agenţie internaţională cu 1.100 de angajaţi repartizaţi în 19 birouri din întreaga lume. Înfiinţată la Oslo în 2001, Meltwater are 50 de birouri repartizate pe şase continente, iar sediul său social este la San Francisco, California. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel