Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un schior britanic a îndurat 50 de ore în frig, pierdut pe un munte din România: „Nu îndrăzneam să adorm”
WhatsApp
După ce a fost la un pas de moarte, un schior s-a luptat timp de două zile să coboare pe un munte din România, înfruntând frigul, întunericul și sentimentul terifiant de singurătate. La un an de la incident a povestit cum a fost experiența sa.
Povestea unui schior britanic care a îndurat 50 de ore în frig, pierdut pe un munte din România: „Nu îndrăzneam să adorm” / Foto: Unsplash

Rudi Gonsalves abia își putea stăpâni entuziasmul în timp ce cobora în viteză. Era prima zi a vacanței sale în stațiunea românească de schi Poiana Brașov și se afla la 2.000 de metri pe unul dintre cei mai înalți munți, respirând cel mai curat aer.

Vremea și condițiile de zăpadă erau perfecte. Un schior experimentat și în formă pentru cei 57 de ani ai săi, a abordat cu ușurință dificila pârtie "neagră", însă a ajuns să trăiască cele mai grele clipe din viața sa.

 

"M-a văzut cineva căzând? Unde mă aflu?"

 

În timp ce cobora șerpuind pe munte, fulgii de zăpadă au început să cadă tot mai puternic, până când norii au acoperit complet soarele, transformând totul într-o ceață albă fantomatică.

Abia putea să-i distingă pe ceilalți schiori care coborau pantele cât de repede puteau. „Ar fi bine să stau aproape de ei pentru siguranță”, a decis el. 

Recunoscând în ultima clipă că era o "mașină de zăpadă" care aplatiza zăpada în piste netede, abia a avut timp să se abată din calea uriașelor sale lame de oțel. Manevra l-a scos de pe pârtia de schi și l-a aruncat în jos pe versantul abrupt al muntelui.

Dintr-o dată, trăia cel mai urât coșmar al lui și al soției sale. S-a străduit să se adune.

„Cel puțin părea că nu mi-am rupt niciun os și încă mai aveam schiurile. Dar situația în care mă aflam mă îngrijora. M-a văzut cineva căzând? Unde mă aflu?”, a mărturisit că au fost primele gânduri.

 

Prima cale de scăpare


S-a uitat în jurul său, dar nimic. Apoi și-a scos ceasul de aur, un cadou prețios de la soția sa. Acesta îi arăta ora, 13.54 și părea să-i dea și putere, conform interviului dat unei publicații străine.

Rudi a încercat să gândească logic. Mai erau doar două ore și jumătate până când telecabina se termina așa că era determinat să se întoarcă la pârtia de schi. Astfel, înțelegând că telecabina se închidea în câteva ore, a hotărât să se îndrepte în josul muntelui, în ciuda terenului dificil și a zăpezii adânci. Însă lucrurile nu au mers conform planului.

"Se întunecase când am renunțat în cele din urmă la încercarea zadarnică de a escalada muntele. Disperarea a început să mă urmărească în timp ce mă confruntam cu realitatea de a petrece o noapte în aer liber. Era ora 17.30 și temperatura scădea rapid. Am început să tremur, iar dinții îmi clănțăneau necontrolat. Mă simțea foarte singur.”, povestește Rudi.

 

Confruntarea cu lupii sălbatici

 

Printre cele mai dificile momente ale aventurii sale a fost confruntarea cu lupii sălbatici. Noaptea, în adăpostul său de improvizație, Gonsalves a fost martor la apropierea unui grup de lupi gri. Cu curaj și ingeniozitate, a reușit să-i țină la distanță aruncând pietre și făcând zgomote pentru a speria animalele sălbatice.

 „Înapoi! Plecați!", a strigat el răgușit. „Nu îndrăzneam să mai adorm de teamă că nu mă voi mai trezi niciodată. Dar știam că nu avea rost să mă mișc până nu se lumina.”

Timp de aproximativ 50 de ore, Gonsalves a traversat situații extreme, alunecând pe pante abrupte, construindu-și adăposturi temporare și luptându-se cu frigul extrem, oboseala și disperarea.

"Corpul meu încă funcționează, creierul meu încă gândește, muntele nu mă va prinde.", mărturisește că își tot repeta în sinea lui.

 

„De dragul soției mele a trebuit să supraviețuiesc"

 

În tot acest timp, gândul la soția sa, Sue, a fost o sursă constantă de motivație și putere.

"Sue a fost mereu prezentă în mintea mea. Prezența ei puternică m-a readus la luciditate atunci când am început să am halucinații. Dacă nu ar fi fost ea, nu cred că aș fi reușit să supraviețuiesc. De dragul lui Sue a trebuit să supraviețuiesc".

În cele din urmă, după momente de epuizare fizică și mentală, schiorul a fost salvat de localnici care, cu un tractor, au reușit să ajungă în zona în care se afla. Cu o voință de fier și determinare, Rudi Gonsalves a supraviețuit aventurii sale dramatice și a fost adus în siguranță înapoi în Marea Britanie.

Întâlnirea emoționantă cu soția sa la întoarcere a fost momentul de răscruce, iar Gonsalves recunoaște că dragostea pentru Sue a fost motorul care l-a ținut în viață.

În prezent, el se recuperează după această experiență traumatizantă. La începutul acestui an, a suferit o operație pentru a i se îndepărta vârful degetului mijlociu al mâinii stângi, afectat de mușcăturile de ger, și se întoarce treptat la o viață profesională normală. Dar aventura sa rămâne un exemplu remarcabil de curaj și reziliență în fața naturii sălbatice și a condițiilor extreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel