Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Portugalia. Mamă româncă, condamnată la închisoare după ce și-a maltratat copiii
WhatsApp
O româncă, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnată la închisoare după ce a fost găsită vinovată că și-a bătut și maltratat cei trei copii, în vârstă de 6, 11 și 12 ani, în Santarem, Portugalia.

Magistrații Tribunalului Santarém au condamnat-o pe româncă la șase ani de închisoare, iar pe partenerul ei, în vârstă de 33 de ani, tot de naționalitate română, la cinci ani de închisoare. Judecătorii i-au găsit pe inculpați vinovați de trei infracțiuni de violență în familie săvârșite împotriva minorilor și a dispus emiterea de mandate de arestare pentru ispășirea pedepsei, întrucât cuplul de români nu s-a prezentat niciodată în instanță.

Așa cum a solicitat Ministerul Public, ambii au fost condamnați la inhibarea autorității părintești și interzicerea oricărui contact cu minorii, care între timp au fost îndepărtați din familie și plasați în custodia unei instituții. Completul de judecată a validat întregul rechizitoriu al Procuraturii, unde sunt descrise „pedepsele brutale, crude și traumatizante” aplicate de mamă și partener, care nu este tată, dar care a fost extrem de agresiv și violent, mai ales când era beat.

 

Copiii erau obligați să moară de foame și erau scoși afară din casă

 

Conform rechizitoriului, „copiii erau pălmuiți și bătuți pe corp cu o curea atunci când se comportau urât” și „erau obligați să îngenuncheze pe pietre, cu brațele în aer, minute lungi”. De asemenea, „micuții erau obligați să moară de foame și erau scoși afară din casă”.

Cazul a fost depistat în februarie 2020, când unul dintre minori a avut nevoie de îngrijiri la spital după ce a fost rănit la școală, în Santarém, jucând fotbal. La spital, medicii au observat urme de agresiune pe diverse părți ale corpului copilului și au raportat rănile autorităților, care apoi i-au examinat și pe ceilalți doi frați.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel