„Sunt 11 ofițeri care pleacă. Avem 108 persoane care pleacă, sunt cu mașini de intervenție și de suport. Misiunea este prevăzută pentru zece zile cu posibilitatea de extindere dacă Grecia va cere asta. România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara țării.
Misiunea este aprobată la cel mai înalt nivel de președinte și de prim-ministru. Mai sunt și alte țări acolo, este un efort european”, a declarat Raed Arafat, potrivit Digi24.
Comandantul misiunii a spus că au fost selectați cei mai buni pompieri români și că aceștia merg cu încredere: „Plecăm 108, vrem să ne întoarcem 108. Suntem pregătiți, vorbim de incendii de vegetație uscată, dar și de pădure. Mă aștept la un popor disperat, la condiții grele de muncă, dar mă aștept să ne ducem misiunea la bun sfârșit. Orice condiții meteo de vânt pot duce la propagare mai mare a incendiilor, dar vom lua toate măsurile ca să ne protejăm pe noi, dar și populația”.
„Autorităţile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor, atât pentru aero, cât şi terestru. A fost acceptat din partea României ajutor terestru, este o premieră acest lucru, pentru prima oară trimitem acolo pompieri pentru a ajuta", a declarat Florin Cîţu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
„Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale ( 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă)”, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri către Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord pentru a sprijini aceste ţări în lupta împotriva incendiilor. Ajutorul este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă cel puţin 75% din costurile legate de transport.
În Grecia, lovită de mai bine de o săptămână de cea mai severă caniculă din ultimele trei decenii, pompierii luptau joi cu mai multe focare, printre care un incendiu de proporţii la nord de Atena. Incendiul masiv a ars toată noaptea și a distrus sau avariat grav zeci de clădiri, inclusiv locuințe. Din cauza focului, mii de persoane au fugit din casele lor, iar pompierii s-au luptat cu greu să aducă flăcările sub control.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News