Decizia Consiliului JAI de a ridica controalele la frontierele interne terestre cu România și Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, a generat critici dure din partea unor polițiști germani. Potrivit cotidianului german Bild, aceștia consideră că măsura este prematură și periculoasă pentru securitatea Europei.
"Tot mai multe țări europene recurg în prezent la controale la frontierele interne, deoarece Schengen nu funcționează. A te gândi la includerea mai multor țări în spațiul Schengen este mai mult decât naiv!”, a declarat Heiko Teggatz, președintele Uniunii Federale a Poliției Germane.
Teggatz a adăugat că este „mult prea devreme” pentru o astfel de decizie, susținând că granițele externe ale României și Bulgariei vor trece "de-a lungul zonelor de război și a punctelor cu probleme". În opinia sa, „această decizie de admitere este un dezastru pentru siguranța oamenilor în Europa”.
Oficialii germani și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu impactul aderării asupra criminalității. „Este complet neclar ce efect va avea această decizie asupra evoluției infracțiunilor comise de infractorii bulgari și români în Germania”, au declarat reprezentanți ai Ministerului de Interne.
Statistici recente oferite de Oficiul Federal al Criminalității (BKA) arată că, în 2023, au fost raportate aproape 28.000 de infracțiuni comise de cetățeni bulgari și peste 63.000 de infracțiuni comise de cetățeni români.
Aceste cifre sunt semnificativ mai mari comparativ cu alte state europene. Conform statisticilor poliției, aproximativ 20.000 de suspecți au venit din Italia și aproximativ 6.000 de suspecți din Franța.
Alexander Throm, purtătorul de cuvânt al CDU pentru politică internă, a declarat că „odată cu aderarea Bulgariei și a României, spațiul Schengen se apropie și mai mult de Turcia, Moldova și Marea Neagră. Un motiv în plus pentru noi să urmărim îndeaproape modul în care evoluează migrația ilegală către Europa și în interiorul UE”.
Pe de altă parte, Ministrul german de Interne Nancy Faeser a salutat includerea celor două țări în Schengen deplin: "Germania face campanie pentru aderare de mult timp", a spus ea. De asemenea, „întărește încrederea în Comisia Europeană atunci când este clar că ne vom atinge obiectivul”.
În contrast, Comisia Europeană a salutat decizia Consiliului JAI, considerând-o un pas esențial pentru consolidarea spațiului Schengen și a unității europene. „Comisia salută decizia unanimă de astăzi a Consiliului de a ridica controalele la frontierele interne terestre cu România și Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025. Acest pas important finalizează intrarea deplină a celor două țări în spațiul Schengen”, se arată într-un comunicat oficial.
Comisia a evidențiat beneficiile economice ale acestei măsuri, precizând că aceasta „nu doar că va consolida spațiul Schengen, dar va consolida și mai mult piața internă, va spori călătoriile, comerțul și turismul. Un spațiu Schengen robust consolidează unitatea UE și o face mai puternică la nivel global”.
România și Bulgaria au început aplicarea normelor Schengen în martie 2024, când controalele la frontierele aeriene și maritime au fost ridicate. Conform Comisiei, ambele state „au luat toate măsurile necesare pentru a asigura o aplicare fără probleme a normelor Schengen”.
Decizia de extindere completă la frontierele terestre, programată pentru 1 ianuarie 2025, permite cetățenilor să călătorească fără controale între cele două țări și restul statelor Schengen.
---------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News