Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiștii de frontieră au dat peste o avere la frontiera de nord a României 
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației  au descoperit  şi confiscat în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei, 9.000  pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
tigari_frontiera_romaniei

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 105.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar un autoturism de teren în valoare de 15.000 lei folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Ieri, 26 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat mai multe colete voluminoase spre un autoturism de teren, care staţiona în zonă. Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliţiştilor de frontieră, au abandonat coletele, precum și autoturismul, și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au identificat şi reţinut doi cetăţeni români, in vârstă  de 18 şi 22 de ani, ambii domiciliaţi pe raza județului Suceava, care aveau ca scop preluarea șoferului autoturismului de teren abandonat. 

La fața locului au fost descoperite 16 colete cu țigări de proveniență ucraineană şi un autoturism de teren marca Mercedes ML, înmatriculat în Marea Britanie, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană. Țigările în valoare de 105.300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  autoturismul de teren  în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului în continuării cercetărilor. În cauză, cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă, iar în continuare sunt desfăşurate activităţi specifice în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării  întregii  activităţi infracţionale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel