Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiști acuzaţi de luare de mită. Opreau șoferii și le cereau șpagă
WhatsApp
Șase agenți din Poliția Bacău sunt bănuiți de luare de mită. Aceștia opreau zilnic șoferi și cereau mită pentru a nu-i amenda.

Şase poliţişti de la Poliţia oraşului Dărmăneşti sunt acuzaţi de luare de mită într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de DGA, scrie Mediafax.

Astfel, în acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în acest an, a unor infracțiuni de luare de mită de către șase agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău - Poliția Orașului Dărmănești, în legătură cu aplicarea/neaplicarea sancțiunilor contravenționale pentru contravenții constatate la regimul rutier.

Potrivit DGA, ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui apel primit la linia "Call Center anticorupţie a DGA", iar în cursul zilei de miercuri, 17 noiembrie, au fost efectuate percheziţii atât la locuinţele persoanelor vizate de anchetă, cât şi la sediul unei instituţii publice.

 

Percheziții în mai multe locații și la sediul unei instituții publice

 

Astfel, în acest caz au avut loc percheziții domiciliare în 5 locații, dintre care una la sediul unei instituții publice, fiind puse în executare 6 mandate de aducere.

Ulterior, în urma cercetărilor, suspecții urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea audierii și luării măsurilor ce se impun.

"În cursul zilei de 17 noiembrie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, împreună cu alte patru servicii judeţene anticorupţie (Vaslui, Iaşi, Covasna şi Suceava), ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, efectuează percheziţii domiciliare în 5 locaţii, dintre care una la sediul unei instituţii publice, fiind puse în executare şase mandate de aducere precum şi ordonanţe de ridicare de înscrisuri", se precizează în comunicatul DGA, scrie Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel