Alex Arthur, fost campion la box iar acum candidat al partidului pro-independență condus de fostul premier scoțian Alex Salmond, și-a cerut scuze pentru că i-a numit pe cerșetorii români "grași” ca porcii.
Alex Arthur și-a cerut, de asemenea, scuze pentru un mesaj care anti-vaccin postat pe Twitter.
"Cerșetorilor români din Edinburgh nu le este foame! Tocmai am trecut pe lângă ei, TOȚI sunt grași ca niște peste porci bine hrăniți!”, a scris Arthur pe Twitter, potrivit publicației Daily Record.
Totodată, el a scris pe Twitter și un mesaj controversat cu privire la vaccin: "Da! Voi fi ok! Oh, așteaptă, nu sunt gras sau bolnav, fără probleme de sănătate. Păstrați-vă vaccinul!"
După ce mesajele sale au ieșit la iveală, Arthur și-a cerut scuze și a încercat să explice de ce a scris acel mesaj: "De fapt am prieteni români, unii aici, unii în România. Ei m-au avertizat despre anumiți cerșetori din anumite zone și despre modul în care operează".
Arthur a câștigat o medalie de aur pentru Scoția, la jocurile Commonwealth din 1998 și a fost încoronat campion mondial WBO la categoria super-pană, în 2008.
Politicianul a publicat o declarație în care își prezintă scuzele: "Orice comentarii despre cerșetori care acum par nepotrivite au fost interpretate greșit. Este vina mea pentru formulare. Nu sunt deloc rasist, așa cum poate confirma oricine mă cunoaște. Nu am o problemă cu persoanele fără adăpost și voi lucra pentru a ajuta la rezolvarea acestei probleme".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News