Emoţionat şi fericit, Luca nu poate să creadă că cea mai anostă zi de naştere s-a transformat într-un vis împlinit.
„Am rămas fără cuvinte când am văzut că a venit poliţia să îmi cânte!”, a spus Luca la Observator.
Mama băiatului, Florentina, a plănuit totul. Luca îşi doreşte o carieră de poliţist. Surpriza a depăşit însă aşteptările tuturor. Mai ales că vecinii s-au alăturat petrecerii. De la ferestre sau din balcon, au aplaudat şi i-au cântat băiatului.
„Şi noi am fost foarte emoţionaţi! Eu tremuram de emoţie. Cred că şi el. A fost o surpriză super, super plăcută”, a povestit mama băiatului.
Şi nu a fost singura. Luca şi sora lui mai mică, Giulia, au aflat că duminică vor putea ieşi din casă după mai bine de o lună de izolare.
Măsura vizează 6,8 milioane de copii din Spania, dar condiţiile relaxării urmează să fie anunţate.
În Franţa, copiii pot să iasă alături de adulţi, dar numai pentru o oră, la cel mult un kilometru de casă.
Germania, la fel ca Polonia, nu au impus deloc restricţii de circulaţie minorilor. În toate cele trei ţări, cursurile vor fi reluate la începutul lunii mai, dar cu respectarea condiţiilor de distanţare socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News