Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiștii, scrisoare deschisă: „Suntem sabotați din interior de interlopii care și-au creat relații”
WhatsApp
Polițiștii Serviciului Grupări Infracționale Violente, respectiv anti-clanuri, acuză, într-o scrisoare deschisă, faptul că sunt sabotați din interior de interlopii care și-au creat relații în lumea politică, în presă și chiar în Poliție.
Român răpit de ruși în Portugalia, salvat de poliție după trei zile de captivitate

„Noi, polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale dorim să ne manifestăm nemulțumirea față de numeroasele atacuri și denigrări care ne-au fost aduse în ultimul timp în presă. Suntem un serviciu relativ nou (înființat în anul 2013) și funcționăm cu mai puțin de 40 de polițiști care trebuie să ne ocupăm de toată problematica infracțională de la nivelul Bucureștiului în ceea ce privește așa zisele clanuri.

Am fost și încercăm să fim o echipă de profesioniști care nu au alt scop decât acela de a face curățenie în București și a asigura ceva mai multă siguranță cetățeanului. Am încercat până în prezent să nu ne asumăm meritele acțiunilor noastre pentru a pune într-o lumină favorabilă întreaga Poliție a Capitalei și toți colegii noștri de la toate structurile.

Cu toate acestea vă asigurăm că pe parcursul anilor am avut și avem rezultate deosebite care au fost evidențiate de sutele de persoane față de care s-au luat măsuri preventive și de milioanele de euro care au fost indisponibilizate pentru acoperirea prejudiciilor. În prezent se duce o luptă pentru discreditarea și desființarea noastră atât din interiorul poliției cât și din partea lumii interlope care, prin intermediul relațiilor în toate sferele, încearcă să ne determine să ne oprim din activitatea noastră”.

 

„Numele nostru sperie”

 

„Suntem cunoscuți în lumea interlopă ca fiind structura care a cercetat și efectuat arestări în rândul tuturor marilor grupări / clanuri din București (Duduieni, Pieni, Carani, Sportivi, Ștoacă, Chira, Calu, Cămătari, Vancică) iar numele nostru sperie orice reprezentant al lumii interlope. Nu există clan prezentat în ultimele zile în presă care să nu fi fost lucrat de către noi și față de care să nu se fi luat măsuri consistente atât pecuniare cât și față de membrii săi.

Cu toate acestea, astfel de clanuri nu pot fi destructurate pe termen nelimitat deoarece sunt bazate pe o puternică componentă familială, membrii mai tineri iau locul celor în vârstă și totodată perioada deținerii este limitată. Prin relațiile pe care și le-au construit în lumea politică, în presă și în rândul ”colegilor” noștri, reprezentanții grupărilor interlope încearcă să ne oprească din activitatea noastră.

Însă, cel mai important impediment al muncii noastre este reprezentat de îngrădirile la care am fost supuși de către fosta conducere a Poliției Capitalei, îngrădiri care se simt și azi. Anul 2019 a însemnat pentru serviciul nostru un moment de cotitură. Conducerea de la acel moment a stabilit că nu mai avem permisiunea de a lucra dosare în comun cu DIICOT structură cu care desfășuram mare parte din activități”.

 

„Am fost supuși mai multor controale”

 

„Trebuie să menționăm faptul că activitățile infracționale ale grupărilor din București atrag în cele mai multe rânduri competența DIICOT. Soluționarea dosarelor sub coordonarea DIICOT ne dă posibilitatea de a lucra în mod profesionist, calificat și pe o paletă mai largă de infracțiuni fapt ce conduce la prinderea unui număr mai mare de infractori, stabilirea unui prejudiciu mai mare și ”scoaterea din peisajul infracțional” pe o perioadă mai îndelungată a persoanelor cercetate.

Așadar, la începutul anului 2019 ni s-a restricționat de către conducerea DGPMB de la data respectivă accesul la DIICOT, ne-au fost luate o serie de dosare pe care le lucram împreună cu această structură și ni s-a spus că mai bine ”facem hoți din Altex”. Tot pe parcursul anului 2019 am fost supuși mai multor controale de către aceeași conducere, controale care aveau ca scop înlăturarea șefului nostru de serviciu și aducerea unui șef care să poată fi mai ”maleabil”.

Pe aceleași considerente au fost împuterniciți doi șefi de birouri cu o competență generală îndoielnică și una pe grupări inexistentă, cărora ulterior le-au fost prelungite în mod nelegal împuternicirile. Numirea celor doi șefi a avut scopul de a se putea afla toate activitățile desfășurate de către noi în dosarele penale și pentru a determina a serie de colegi să plece din cadrul serviciului, ceea ce s-a și întâmplat”.

 

„Am întâlnit cazuri de polițiști certați cu legea care nu ne fac cinste”

 

„Facem precizarea că prin natura serviciului nostru, desfășurăm activități de cercetare penală sub delegarea sau coordonarea directă a procurorului de dosar și nu de puține ori au existat informații sensibile care nu sunt destinate șefilor noștri ierarhici. Conducerea de la acea vremea și-a manifestat nemulțumirea cu privire la acest aspect, respectiv că nu știa ce dosare lucrăm și mai ales care sunt persoanele cercetate de către noi decât cu acordul procurorului și doar după efectuarea activităților de depistare/reținere a infractorilor.

În majoritatea dosarelor în care am lucrat am întâlnit cazuri de polițiști certați cu legea care nu ne fac cinste, polițiști atât din cadrul DGPMB cât și din alte structuri. Nu o singură dată a existat nemulțumirea conducerii DGPMB că nu avea cunoștință despre acest fapt. De asemenea ni s-a mai reproșat că ne depășim atribuțiile și ar fi mai bine să lucrăm mai mult cu parchetele locale câte unul sau doi membri ai grupărilor infracționale”.

 

„Ni s-a interzis să lucrăm cu structurile superioare de parchet”

 

„Așadar ni s-a interzis să lucrăm cu structurile superioare de parchet care pot soluționa dosare complexe, ni s-a interzis să lucrăm grupuri mari de infractori și ni s-a interzis să lucrăm fapte de competența de exemplu a crimei organizare. Dar, cum poți destructura o grupare de crimă organizată, un clan interlop dacă nu ai aceste pârghii? Este aproape imposibil.

Ni s-a cerut să ne limităm la infracțiuni mărunte iar dacă pe parcursul cercetărilor apăreau indicii cu privire la săvârșirea de fapte importante, cu adevărat periculoase, care se puteam solda cu condamnări pe ani mulți, trebuia să renunțăm la cercetări,. Precizăm că suntem polițiști de poliție judiciară care dețin avize pentru a desfășura cercetări sub supravegherea procurorilor de la toate unitățile de parchet din România.

Anul acesta s-a schimbat conducerea DGPMB dar din păcate unul dintre directorii adjuncți și-a păstrat funcția deși speranța sa era ca fostul director general și bun prieten al său să plece și să-l lase la comanda tuturor polițiștilor din București. Polițiștii din București și cetățenii acestui oraș au avut noroc și acest așa zis polițist care a trăit doar pentru a se afișa cu rezultatele oamenilor săi, a rămas ”doar” director adjunct.

 

„Am acționat la momentul necesar și am obținut arestarea a 13 inculpați”

 

„Împuternicirea celor doi șefi de birou a expirat iar noi am început să ne regrupăm, cei care am mai rămas, și să ne reapucăm de muncă. Am reînceput activitatea cu DIICOT dar și cu celelalte structuri de parchete fără a avea îngrădiri în vreun fel. Iar munca noastră s-a văzut în acest an deși a fost prezentată în mod în presă cu ajutorul ”prietenilor” aceluiași personaj de tristă amintire.

Am destructurat o parte a clanului Duduianu (din care fac parte și Pienii) dar nu s-a scris mare lucru despre această reușită. În schimb am fost acuzați că nu am ținut sub supraveghere gruparea Pian deși așa cum am spus cu nici o lună în urmă am arestat o parte din ei. Am fost acuzați în presă cu o săptămână înainte de acțiune (oare cine avea interes să scape această știre?) că nu facem nimic cu Clanul Vancică care vinde țigări în zona Pieței Reșița.

Am acționat la momentul necesar și am obținut arestarea a 13 inculpați precum și alte măsuri preventive. Imediat după această acțiune, ca prin minune, am fost acuzați tot în presă că nu este treaba noastră contrabanda cu țigări. În ceea ce privește Clanul Pianu, recunoaștem că nu ne-am aflat în locuința respectivă când a izbucnit conflictul acela spontan dar poate are relevanță faptul că tatăl Pian este condamnat datorită nouă, doi frați se ascund în Anglia ca să scape de măsurile dispuse în dosarele lucrate de noi iar alți membri sunt în stare de judecată pentru fapte lucrate tot de noi.

Cu toate aceste, în presa care se mulțumește cu promisiunea ca va obține în exclusivitate informații din dosare cu omoruri, apar informații care nu urmăresc decât să denigreze serviciul nostru, șeful nostru direct, comandantul DGPMB și structurile de parchet partenere. Cine știe că serviciul nostru este în subordinea directă a directorului general?

Dacă eram sub coordonarea directorului adjunct de proastă amintire, mai era aceasta o știre? Cine știe ce informații au ajuns la nivelul serviciului nostru și apoi le ”dă” în presă? Oare nu persoana care era și încă mai este director adjunct și care direcționează aceste informații? Cine are interesul să cadă capul șefului nostru și al directorului general, acuzându-i de o serie de inepții?

Oare nu adjunctul care stă ascuns în birou de mai multe luni așteptând doar să se întâmple ceva la nivelul capitalei și să-și pună în funcțiune mașina de știri false? ȘI ca să nu uităm, să discutăm la final și de calitatea acestui director adjunct care timp de ani de zile a falsificat cu bună știință ștate de plată crescând salariul său și al oamenilor săi cu sume considerabile, total pe nedrept”.

 

„Rezultatele bune sunt obținute împreună cu colegii noștri din DGPMB”

 

„Este singura unitate din țară unde sporul respectiv era acordat pe toată perioada programului de lucru deși în toată țara și în legislația în vigoare, acest spor trebuie aplicat doar atunci când polițiștii intră în contact direct cu materiale periculoase. În final dorim să arătăm că iubim această meserie, ne face plăcere să o îndeplinim și facem tot posibilul să aducem mai multă liniște pentru cetățenii acestui oraș.

Rezultatele bune sunt obținute împreună cu colegii noștri din DGPMB, cu procurorii de la toate structurile de parchet din țară precum și alți polițiști de la structuri partenere. Nu cerem decât să fim lăsați să ne facem meseria și să nu mai fim denigrați în mod nejustificat pe baza unor informații false care provin de la persoane ce urmăresc să creeze dezordine în societate doar pentru obținerea unor funcții sau, în cazul infractorilor, pentru asigurarea unui climat propice", se arată în scrisoarea semnată de polițiștii Serviciului Grupări Infracționale Violente (SGIV) din cadrul Poliției Capitalei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel