Unul dintre microbuzele implicate în accidentul din Teregova, județul Caraș-Severin, este al clubului de caiac canoe din Turnu Măgurele, județul Teleorman, au declarat surse locale. Sportivii mergeau spre Timișoara, la o competiție.
*************
Pompierii au anunțat că vineri intervin pe DN6, în zona localității Teregova.
În cele trei mijloace de transport se aflau, în total, aproximativ 23 de persoane: un microbuz cu cinci persoane adulte, un autototurism cu două persoane adulte și un microbuz cu 16 persoane - 13 minori și trei adulți.
Din primele date, două persoane au rămas încarcerate într-un microbuz, iar pentru una, un copil, se fac manevre de resuscitare.
În prezent, 10 dintre ocupanții care au suferit leziuni primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor de prim ajutor.
Traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și deblocarea șoselei.
La fața locului, salvatorii intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospecială de transport personal și victime multiple, trei autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și șase echipaje medicale SAJ, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News