Pe sensul de intrare au fost aproximativ 30.000 persoane cu 13.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 31.000 persoane cu 14.900 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 23.900 de persoane şi 13.900 de mijloace de transport (6.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.100 de persoane cu 6.300 mijloace de transport.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 54 fapte ilegale (34 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 1.273.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.300 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 46 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News