Peste 2.000 de civili ucraineni au fost uciși până în prezent de la începutul invaziei ruse, a declarat miercuri Serviciul pentru Situații de Urgență din Ucraina, citat de CNN.
„Mai mult de 2.000 de ucraineni au murit, fără a-i pune la socoteală pe cei care ne apără. Copiii, femeile și forțele de apărare își pierd viața în fiecare oră”, a precizat serviciul.
Potrivit aceleiași surse, unele infrastructuri de transport, case, spitale și grădinițe au fost „distruse" de forțele rusești în ultimele șapte zile.
Între timp, bilanțul civililor decedați sau răniți raportat de Națiunile Unite este mult mai mic decât cifra de „peste 2.000".
Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a declarat marți că peste 500 de victime civile au fost raportate în Ucraina de către ONU - inclusiv cel puțin 136 de civili uciși și 400 de civili răniți.
Oficialii ucraineni susțin că au dejucat o tentativă de asasinat împotriva președintelui Volodimir Zelenski.
Oficialii ucraineni au declarat că o unitate a forțelor speciale cecene, cunoscută sub numele de „Kadîroviți”, a fost implicată într-un plan de asasinare a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Sky News.
Planul a fost dejucat.
Șeful securității ucrainene, Oleksiy Danilo, a declarat: „Suntem conștienți de operațiunea specială care pe care urma să o pună în aplicare Kadîroviți pentru a-l elimina pe președintele nostru”.
Danilo a mai spus că Ucraina a fost informată despre complot de către membrii ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că aproape 6.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în primele şase zile ale invaziei ruse şi că puterea de la Kremlin nu va putea să-i cucerească ţara cu bombe şi atacuri aeriene, informează Reuters.
Referindu-se la atacul rus asupra Complexului memorial al Holocaustului de la Babyn Yar, locul unde trupele germane de ocupaţie şi colaboraţioniştii lor ucraineni au masacrat evrei, Zelenski a spus: "Acest atac demonstrează că pentru mulţi oameni din Rusia Kievul nostru este total străin. Ei nu ştiu absolut nimic despre Kiev, despre istoria noastră. Însă ei au cu toţii ordinul de a ne distruge istoria, de a ne distruge ţara, de a ne distruge pe noi toţi", a spus Zelenski într-un mesaj video.
Preşedintele ucrainean a făcut totodată apel la evreii din întreaga lume "să nu rămână tăcuţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News