Ulterior, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie, se arată într-un comunicat al ministerului.
Operaţionalizarea întregii reţele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârşitul lunii, precizează MS.
„În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă comunică procedurile de lucru.
Astfel, la nivel naţional, cele 132 de laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie, rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă. În cea de-a doua etapă, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie. În acest moment ei pot efectua teste COVID-19 cu validare în 24 de ore”, arată Ministerul Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1.279 cazuri noi de COVID-19 și 86 decese. Scade numărul bolnavilor internați la terapie intensivă. Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 07.12.2021 (10:00) – 08.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 100 de decese (47 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Din totalul de 100 pacienți decedați, 85 erau nevaccinați și 15 vaccinați. Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.959. Dintre acestea, 807 sunt internate la ATI. Dintre cei 807 de pacienți internați la ATI, 66 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 83 fiind internați în secții și 5 la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.809.327 de teste RT-PCR și 5.468.343 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.029 teste RT-PCR (7.814 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.215 la cerere) și 27.647 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 24.101 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.833 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 57 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.357 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.321 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News