Potrivit unor surse citate de The Sun, pe imaginile devastatoare fetița a putut fi auzită cum îi spunea pedofilului "Vreau să merg acasă". Chiar tatăl ei a fost cel care ar fi dat peste înregistrări din întâmplare, chiar pe telefonul prietenului Oleg Sviridov.
Sfâșiați de durere, părinții au descoperit în urma unei scurte investigații că individul mai abuzase două copile, de cinci și opt ani, în regiunea Samara din Rusia. Așa că s-au hotărât să-i dea un ultimatum: ori se predă poliției până la ora 20:00 și recunoaște complet faptele, ori se sinucide.
Însă nu s-a mai ajuns la niciunul dintre scenarii. În după-amiaza acelei zile, bărbatul l-a luat pe cel care i-a batjocorit fetița într-o pădure din apropierea domiciliului, l-a pus să-și sape singur groapa, apoi l-a ucis cu o singură lovitură de cuțit.
Tatăl, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut la poliție că a avut loc o luptă între el și cel care i-a abuzat fiica, dar le-a spus agenților că victima ar fi căzut singură peste lama cuțitului și astfel ar fi murit.
Bărbatul este în aceste moment în arest la domiciliu și riscă până la 15 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.
Explicație foto: Oleg Sviridov (stânga) și tatăl fetiței abuzate
Localnicii i-au luat apărarea și au reușit să strângă bani pentru un avocat, iar o petiție de susținere a fost semnată de aproximativ 2.500 de oameni. Bărbatul are interdicție de a vorbi cu presa, dar soția sa le-a spus jurnaliștilor britanici că nu a suspectat niciodată că prietenul lui ar fi putut face așa ceva, cât timp mai avea grijă de copilă.
Femeia a mărturisit că atunci când s-a întors de la serviciu, pe 25 august, soțul ei și prietenul lui se băteau violent în baia locuinței, dar că Sviridov a reușit să fugă de la fața locului. "Era isteric, șocat. Nu l-am văzut niciodată așa. Mi-a luat mult timp să-l calmez și să-mi explice ce s-a întâmplat. Îi tremurau mâinile când a luat telefonul lui Oleg și mi-a arătat o înregistrare. Nu vă puteți imagina ce am simțit când am văzut-o. Mi-a venit rău, am amețit. Am început să tremur. Nu puteam crede că fetița noastră e pe acea înregistrare. Apoi soțul a început să plângă. A tot repetat, e cel mai bun prieten al meu, am avut încredere să-i las copiii pe mână, am avut încredere în el ca în mine", a mărturisit femeia.
A doua zi tatăl fetiței s-a dus să-l confrunte din nou, alături de mama unui alt copil abuzat, care a sărit asupra pedofilului și a încercat să-l sugrume, fiind trasă înapoi. "Am vrut să aud că-i pare rău lui Oleg, dar tot ce a spus a fost că nu știe cum a făcut-o. El a înțeles că trebuie să își ia viața sau să meargă la poliție. A zis că vrea să-și ia la revedere de la mama lui preț de câteva ore și apoi este doar al nostru", a mărturisit mama copilei.
Mătușa lui Oleg Sviridov a spus că l-a întâlnit pe acesta după prima bătaie și că i-ar fi spus: "Mi s-a dat până la ora opt. Ar trebui să mor astăzi". Conform sursei citate, tatăl fetiței abuzate le-ar fi spus apropiaților că l-a forțat pe individ să-și sape mormântul doar pentru a-l speria, apoi le-a spus polițiștilor că Sviridov l-a atacat și a căzut peste cuțit.
După câteva săptămâni, acesta a recunoscut lupta de la locul în care s-a petrecut decesul. În mod neobișnuit, a primit doar arest la domiciliu, deși este principalul suspect într-un dosar de omor, un indiciu că magistrații ar putea fi mai blânzi cu el, atunci când vor anunța sentința.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News