Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru români, între care şi un copil, victime în urma unui accident teribil
WhatsApp
Trei adulţi şi un minor au fost spitalizaţi în urma unui accident rutier produs pe DJ 184, în apropierea satului Şurdeşti, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
foto ILUSTRATIV

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 59 de ani din Săcel, aflat la volanul unui autoturism, care circula din direcţia Cavnic către Baia Sprie, în afara localităţii Şurdeşti a intrat în coliziune cu un alt vehicul, care circula în aceeaşi direcţie,condus de un bărbat de 47 de ani din Vişeu de Sus. Ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă spre dreapta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, a unei pasagere de 42 de ani şi a unui minor de 6 ani, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat reprezentantul IPJ Maramureş.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel