Incidentul a fost provocat de o rafală de vânt, care a ridicat în aer un castel gonflabil instalat în curtea unei şcoli din insula Tasmania, situată în sud-estul Australiei, a informat joi Poliţia locală, citată de EFE. În urma acestui accident, patru copii au murit şi alţi cinci au fost răniţi, unii dintre ei prezentând leziuni grave.
"O rafală de vânt a ridicat în aer castelul gonflabil. Mai mulţi copii au căzut de la o înălţime de aproape zece metri în jurul orei 10:00 şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. S-au produs câteva leziuni grave", a informat Poliţia din Tasmania pe reţelele de socializare.
Într-o actualizare ulterioară a situaţiei după accident, Poliţia a precizat că patru dintre copiii răniţi se află în stare gravă, în timp ce al cincilea a suferit leziuni severe.
Agenţii de Poliţie, care au ajuns imediat la fața locului și au încercuit zona, au cerut oamenilor aflați în apropiere să ocolească zona accidentului. Cu toate acestea, agenții de Poliție nu au oferit detalii despre sistemul de ancorare folosit pentru a fixa la sol acel castel gonflabil şi nu au dorit să dezvăluie vârstele victimelor.
Un grup de ambulanţe se află în zonă şi au fost mobilizate inclusiv elicoptere pentru a-i asista pe cei răniţi, au informat autorităţile locale într-un mesaj postat pe Facebook.
Accidentul a avut loc în timp ce şcoala primară The Hillcrest, din oraşul Devonport, din nordul Tasmaniei, organiza serbarea de Crăciun din acest an a elevilor săi.
În declaraţii acordate unor companii mass-media locale, prim-ministrul australian Scott Morrison a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a spus că este "devastat de această tragedie inimaginabilă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News