Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru asistente românce de la Spitalul Alba Iulia, infectate cu COVID-19, după ce s-au întors din concediu
WhatsApp
Patru asistente din secţii diferite ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au fost confirmate cu noul coronavirus, după ce au fost testate, potrivit unei proceduri interne a unităţii, la întoarcerea din concediul de odihnă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, managerul Diana Mârza.
asistente_medicale

Potrivit managerului SJU Alba Iulia, cele patru asistente nu au revenit la serviciu înainte de primirea rezultatului testului şi nu au avut astfel contact cu colegi sau pacienţi.

"Avem o procedură internă, potrivit căreia angajaţii care revin dintr-un concediu mai lung de şapte zile sunt testaţi anterior reluării activităţii. Cele patru asistente - două de la Chirurgie, una de la UPU şi o alta de la Recuperare Neurologică - nu au apucat să intre în spital", a explicat Diana Mârza.

Ea a adăugat că pacienţii sunt testaţi la internare, iar acolo unde este cazul unei internări mai îndelungate, se repetă procedura la şase zile. "Am avut de la începutul pandemiei în total patru pacienţi care iniţial au fost negativi, iar în timpul internării s-au pozitivat", a spus Diana Mârza. De asemenea, potrivit managerului, la SJU Alba Iulia au loc testări periodice ale angajaţilor în secţiile în care sunt trataţi pacienţi infectaţi cu COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel