Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Paşaport de vaccinare. Cancelarul austriac confruntă UE: "Unele state membre îl vor adopta separat"
WhatsApp
Dacă Uniunea Europeană nu poate conveni asupra beneficiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, care au fost testate ori au dobândit imunitate în urma infecţiei cu noul coronavirus, atunci Austria şi alte state membre care împărtăşesc aceeaşi opinie vor avansa curând cu astfel de măsuri, a declarat joi cancelarul austriac Sebastian Kurz, citat de agenţia DPA.

''Consider că acest proiect trebuie implementat în primăvară - dacă nu în toată Europa, va trebui să o facem la nivel naţional şi prin înţelegeri cu alte state care au politici similare'', a spus Kurz la o conferinţă de presă, înaintea unui summit european online la care liderii europeni sunt divizaţi în chestiunea creării unor aşa-numite paşapoarte de vaccinare pentru înlesnirea turismului şi călătoriilor în UE.

Cancelarul austriac a susţinut ca ''paşapoarte verzi digitale'' pe telefoanele mobile să poată oferi deţinătorilor acestora acces în restaurante, la evenimente culturale, sportive sau pentru turism, nu doar celor care au fost vaccinaţi recent anti-COVID-19, ci de asemenea oricui are un test recent COVID-19 negativ.

 

Kurz: "Unele state membre îl vor adopta separat"

 

Kurz a confirmat că statele UE care au sectoare turistice importante, precum Austria, Grecia, Italia şi Spania, au idei similare în această chestiune.

În schimb, alte state membre, precum Franţa şi Germania, sunt rezervate cu privire la acordarea unor beneficii persoanelor vaccinate anti-COVID-19, mai ales că procentul persoanelor vaccinate în UE este încă foarte redus şi s-ar crea discriminări, plus că nu este clar dacă o persoană vaccinată mai poate transmite virusul, notează agenţia DPA, adăugând că de la summitul în desfăşurare nu se aşteaptă o decizie în această chestiune.

Citeşte şi: Paşaportul de vaccinare. Decizie de ultimă oră în UE. Cele mai puternice ţări au hotărât ce se va întâmpla

Conform unor surse citate de această agenţie discuţiile la summit sunt axate mai mult asupra modalităţilor de recunoaştere reciprocă între statele UE a certificatelor de vaccinare şi de testare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel