Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Parlamentarii britanici au RESPINS opţiunea unui Brexit fără acord
WhatsApp
Parlamentarii britanici au respins printr-un vot extrem de strâns, miercuri seara, opţiunea unui Brexit fără acord, vot ce deschide calea pentru formularea unei cereri de amânare a ieşirii Marii Britanii de UE, informează agenţiile Reuters şi AFP.
brexit

312 de parlamentari britanici au votat în favoarea amendamentului A, în timp ce 308 de parlamentari au votat împotrivă.

Amendamentul A, prezentat de Caroline Spelman şi susţinut de parlamentari din mai multe partide, exclude un Brexit fără acord, în orice circumstanţă.

Votul de miercuri a avut loc după ce cu o zi înainte Parlamentul Regatului Unit a respins ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra. Pentru acord - modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie - au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391. Înfrângerea suferită de premierul Theresa May a fost categorică, deşi mai puţin severă decât cea de la începutul anului, când au fost doar 202 de voturi în favoarea acordului şi 432 împotrivă.

În condiţiile în care parlamentarii au respins miercuri un Brexit fără acord, joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel