În acest an, și poate pentru mai mulți care vor urma, Crăciunul în Ucraina va fi sărbătorit sub umbra lungă a războiului. La Kiev, cina de sărbători va fi servită la lumina lumânărilor, căci rachetele rusești au aruncat orașul în întuneric. Pentru cei strămutați în diverse părți ale lumii, acest Crăciun va fi petrecut într-o țară străină, fiind recunoscători pentru ospitalitate, dar visând încă să se întoarcă acasă într-o zi.
"Să ne gândim la numeroșii copii din Ucraina care suferă, suferă atât de mult, din cauza acestui război", a spus el în remarci nepregătite la finalul audienței sale generale săptămânale de la Vatican.
Papa a făcut apeluri pentru Ucraina la aproape fiecare apariție publică, de obicei de cel puțin două ori pe săptămână, de când Rusia a invadat vecina sa în februarie.
"Majoritatea celor pe care i-am văzut aici nu reușesc să zâmbească", a spus el, referindu-se la copiii ucraineni care au găsit adăpost la Roma la familii italiene și organizații caritabile.
"Este grav atunci când un copil își pierde capacitatea de a zâmbi. Acești copii poartă în ei înșiși tragedia acelui război, atât de inuman, atât de dur. Să ne gândim la poporul ucrainean în acest Crăciun - fără electricitate, fără încălzire, fără lucrurile esențiale de care au nevoie pentru a supraviețui", a spus el.
Rusia lovește infrastructura energetică a Ucrainei din octombrie, distrugând sau deteriorând jumătate din aceasta.
Săptămâna trecută, papa a îndemnat oamenii să cheltuiască mai puțin pe sărbătorile și cadourile de Crăciun din acest an și să trimită diferența ucrainenilor pentru a-i ajuta să treacă peste foamea și frigul iernii.
Pentru majoritatea ortodoxă care respectă calendarul iulian, Crăciunul cade pe 7 ianuarie. Pentru cei aproximativ 3,5 milioane de ucraineni care se consideră catolici și pentru un număr tot mai mare de agnostici cu înclinații occidentale, Crăciunul sosește în schimb la 25 decembrie.
Vaticanul a lansat, de asemenea, o campanie de crowdfunding pentru a trimite lenjerie termică în Ucraina.
Țări din Europa și nu numai lucrează pentru a furniza transformatoare, întrerupătoare și cabluri, precum și generatoare de motorină necesare pentru a ilumina și încălzi țara în timpul iernii, conform Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News