Atât guvernul român, cât şi cel ungar au impus restricţii pentru traficul de pasageri pentru a încetini propagarea noului tip de coronavirus, a notat Szijjarto pe contul său de Facebook. Însă aceste restricţii au complicat viaţa persoanelor care muncesc sau care au terenuri de ambele părţi ale frontierei, a adăugat el.
Un acord încheiat anterior între guvernele român şi ungar pentru a ţine deschise trei puncte de frontieră pentru astfel de persoane a fost extins la opt puncte de trecere, în baza experienţei pozitive de până acum, a adăugat ministrul de externe al Ungariei.
De la Paştele catolic, punctele de trecere Csengersima-Petea, Vallaj-Urziceni, Săcuieni-Letavertes, Artand-Borş, Mehkerek-Salonta, Gyula-Vârşand, Nagylak-Nadlac şi Kiszombor-Cenad sunt deschise pentru navetişti, a precizat Szijjarto.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News