Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Opt din zece români petrec cel mai mult timp liber conectaţi online
WhatsApp
Românii petrec zilnic cel mai mult timp conectaţi online, în faţa ecranelor (80%) şi cel mai puţin (68%) în contact cu natura dintre locuitorii a opt ţări europene, în timp ce două treimi (66%) au cele mai mari dificultăţi în crearea şi menţinerea relaţiilor interpersonale, arată rezultatele unui studiu realizat la cererea unui producător de ferestre.
Foto: Pixabay

Conform cercetării intitulată "Head Downers 2021" şi dată miercuri publicităţii, o treime (33%) dintre români nu au privit nici măcar o dată cerul în ultima săptămână, deşi persoanele chestionate susţin că sunt cel mai orientate către natură şi consideră contactul cu aceasta foarte important în proporţie de 64%. De asemenea, românii se află pe primul loc în topul ţărilor europene la recunoaşterea diferitelor specii de păsări, scrie Agerpres. 

În acelaşi context, majoritatea oamenilor petrec o treime din viaţă, respectiv 5.000 de ore pe an, cu ochii în ecrane, fapt care duce la postura deficitară permanentizată în mişcare de aplecare şi coborâre a gâtului, cel mai frecvent în cel al telefonului.

"Sindromul numit "Dropped Head Syndrome" ("Capul aplecat" sau "Gâtul de text") este un termen folosit de dr. Kenneth Hansraj, neurolog american. El subliniază că această constantă coborâre a privirii aduce modificări patologice în curbura coloanei cervicale, iar sindromul "Head Down" poate cauza contracturi şi dureri musculare de la acute la cronice, atât în această zonă, cât şi la nivelul omoplaţilor sau în regiunea lombară, afectând inclusiv copiii şi adolescenţii. Referirile studiului la frecvenţa acestui sindrom şi la numărul tot mai mare de cazuri şi patologii sunt cu atât mai importante cu cât 2021 a fost declarat de International Association for the Study of Pain ca fiind "Anul durerilor de coloană, la nivel global", cu scopul de a atrage atenţia asupra complexităţii patologiei coloanei vertebrale, se precizează în raport.

Prea mult timp în fața calculatorului sau telefonului



Potrivit sursei citate, 70% dintre persoanele intervievate consideră că petrec mult prea mult timp în faţa computerului sau folosind telefonul mobil, această pondere fiind mai ridicată în rândul celor cu vârste între 18 şi 34 de ani (75%) şi al celor care trăiesc în mediul urban (78%).

Dintre participanţii la studiu, românii se află pe locul I, în proporţie de 80%, la consumul de tehnologie, declarând că petrec cel mai mult timp în faţa ecranelor şi cel mai puţin (68%) în contact cu natura, zilnic, comparativ cu croaţii (73%), polonezii (73%) şi sârbii (74%), în timp ce slovacii (60%) şi cehii (62%) petrec cel mai puţin timp în faţa ecranelor. În proporţie de 94%, respondenţii din România sunt de părere că timpul petrecut de copii în faţa calculatoarelor şi al altor device-uri ar trebui controlat şi temporizat.

Raportul de specialitate relevă faptul că fiecare al treilea locuitor petrece mai puţin de două ore afară în zilele libere de la serviciu sau de la şcoală. Rezultatele sunt mult mai scăzute pentru perioada cuprinsă în timpul săptămânii, în care două treimi dintre aceştia petrec mai puţin de două ore în aer liber.

În acest sens, experţii estimează că 15% din populaţia globală suferă din cauza Tulburării Afective Sezoniere (TAS) sau a depresiei de toamnă - iarnă, cauzată de lipsa luminii naturale şi de timpul în exces petrecut în faţa ecranelor. Acestea au un impact negativ asupra abilităţii oamenilor de a construi şi menţine relaţii cu semenii, zonă în care românii ating cea mai mare proporţie de dificultate, 66%, în comparaţie cu slovacii (57%) sau cu cehii, care sunt cel mai puţin afectaţi (44%).

Câți oameni mai admiră natura



Totodată, puţin peste jumătate dintre cei chestionaţi (57%) privesc în jur atunci când se află în afara casei şi observă cerul, norii, păsările sau soarele. În plus, 33% dintre români nu au privit niciodată cerul în ultima săptămână. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre participanţi sunt de părere că acest contact cu natura ne ajută să ne odihnim (93%) şi să fim mai sănătoşi (92%).

Raportul "Head Downers" a fost generat pe baza studiului CAWI realizat de agenţia de cercetare Kantar, la cererea companiei Velux, în perioada 3 - 6 septembrie 2021, pe un eşantion de 2.408 respondenţi din opt ţări europene (Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia).

Compania Velux Group aparţine VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deţinută în totalitate de organizaţii non profit caritabile (The Velux Foundations) şi afacerile de familie. În 2019, VKR Holding a avut venituri totale de 2,9 miliarde de euro, dintre care 178 de milioane de euro au fost donate de Velux Foundations diferitelor cauze şi campanii caritabile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel