Omul de afaceri Ioan Neculaie este dat în urmărire naţională de poliţişti, scrie Agerpres. El apare pe site-ul Poliţiei Române la persoane urmărite.
Motivul urmăririi este executarea unei pedepse cu închisoarea.
Judecătoria Braşov l-a condamnat pe omul de afaceri la 2 ani şi 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, se precizează pe site-ul Poliţiei Române.
Magistraţii Tribunalului Braşov au dispus în luna iunie 2018, printr-o decizie definitivă, eliberarea condiţionată a omului de afaceri braşovean Ioan Neculaie, în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
''Magistraţii au dispus miercuri eliberarea condiţionată a lui Ioan Neculaie, fiind respinsă contestaţia Ministerului Public. Decizia este definitivă'', a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Tribunalului Braşov, judecătoarea Gabriela Ciolacu.
Ioan Neculaie a fost arestat în noiembrie 2017 după ce Curtea de Apel Braşov l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. El a fost reţinut la Vama Giurgiu, apoi transferat la Penitenciarul Codlea unde a executat o parte din pedeapsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News