Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Om de afaceri român, sechestrat, bătut şi şantajat să renunţe la aproape 1 milion de euro
WhatsApp
Trei bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT şi vor fi duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi că au sechestrat, bătut şi şantajat un om de afaceri să renunţe la mai multe contracte şi lucrări derulate de firmele sale, prejudiciul în acest caz fiind de aproape un milion de euro.

DNA a anunţat joi că a reţinut trei bărbaţi, unul dintre ei administrator al unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunilor de şantaj (comise în forma autoratului şi a complicităţii), lipsire de libertate în mod ilegal şi loviri şi alte violenţe (comise în forma autoratului şi a instigării).

Conform DNA, în perioada aprilie 2021- februarie 2022, în contextul unui presupus litigiu comercial, unul dintre inculpaţi ar fi exercitat acţiuni de ameninţare cu acte de violenţă la adresa omului de afaceri, a soţiei, dar şi a angajaţilor de la o firmă administrată de el, pentru ca acesta din urmă să renunţe la o parte din profitul obţinut ca urmare a executării unor lucrări în cadrul unui contract.

Deşi nu era parte în contractul respectiv, în sprijinul acţiunilor sale, inculpatul ar fi invocat faptul că el ar fi fost cel care "i-a dat lucrarea" omului de afaceri.

Ca urmare a acestor ameninţări, omul de afaceri ar fi fost nevoit să renunţe în favoarea unei societăţi controlate de inculpat la suma totală de 1.672.295 lei, dar şi la restul de lucrări pe care le mai avea de executat în cadrul contractului respectiv.

 

Omul de afaceri ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 3.262.969 lei



La data de 28 februarie 2022, ceilalţi doi inculpaţi, la instigarea primului, l-ar fi lovit pe omul de afaceri de mai multe ori în zona capului, după care toţi trei l-ar fi transportat pe acesta cu autoturismul la o locaţie, unde l-ar fi obligat să accepte rezilierea unui contract de închiriere pe care omul de afaceri îl avea încheiat cu o fundaţie.

Prin aceste acţiuni inculpatul ar fi dorit ca una dintre firmele pe care le controla să preia mai departe acel contract de închiriere.

Prin rezilierea acestui contract, omul de afaceri ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 3.262.969 lei.

Cei trei bărbaţi urmează să fie prezentaţi, joi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel