Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Olaf Scholz l-a sunat pe Zelenski. Ce urmează în Ucraina 
WhatsApp
Cancelarul german Olaf Scholz a promis miercuri Ucrainei continuarea sprijinului ţării sale, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa.

Germania nu va înceta să susţină Ucraina militar, dar şi în termeni politici, financiari şi umanitari, a spus Scholz, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Steffen Hebestreit.

Scholz a discutat cu Zelenski şi despre continuarea ajutorului concret al ţării sale, inclusiv pentru reconstrucţie.

Cei doi lideri au discutat şi despre situaţia de la centrală nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa şi locul unui posibil dezastru dacă luptele vor continua.

Scholz şi Zelenski au convenit că siguranţa şi protecţia centralei este de cea mai mare importanţă, precum şi asupra importanţei recomandărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Zelenski i-a mulţumit lui Scholz într-o postare pe Twitter după convorbirea lor telefonică, printre altele pentru confirmarea unui ajutor UE de 5 miliarde de euro.

De asemenea, el a subliniat necesitatea unui program de ajutor al Fondului Monetar Internaţional.

Zelenski a mai menţionat că a discutat cu cancelarul german despre posibilitatea unui nou ajutor militar pentru Ucraina.

Schimbare majoră de relație Germania-Ucraina, după ce la începutul războiului Zelenski ataca dur Berlinul 

 

La începutul războiului, Zelenski a refuzat inițial o vizită a președintelui Germaniei, motivând că îi va primi doar pe cei care îi susțin cu adevărat.

Kievul nu a primit o cerere oficială din partea Berlinului pentru o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, care plănuia să viziteze Ucraina împreună cu alţi şefi de stat, spunea în urmă cu mai multe luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.

"Nici eu, ca preşedinte, nici biroul nostru nu am primit oficial o solicitare din partea preşedintelui german şi a preşedinţiei germane cu privire la această vizită în Ucraina", a asigurat el în timpul unei conferinţe de presă la Kiev.

"Suntem o ţară liberă", a spus preşedintele Zelenski."Ne putem permite (...) să fim printre cei care ne susţin cu adevărat, să fim printre prieteni adevăraţi".

Preşedintele Steinmeier a declarat marţi că a luat în considerare să viziteze Ucraina împreună cu omologii săi din Polonia şi ţările baltice, dar că prezenţa sa "nu a fost dorită la Kiev".


El a recunoscut la începutul lunii aprilie că a făcut o greşeală susţinând construirea gazoductului Nord Stream 2, suspendată sine die de Berlin în luna februarie.

Mai mulţi politicieni din coaliţia guvernamentală de la Berlin şi-au exprimat iritarea faţă de refuzul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a accepta vizita omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, transmit dpa şi AFP.

Steinmeier intenţiona să se deplaseze miercuri la Kiev împreună cu preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, însă partea ucraineană a indicat că l-ar prefera ca oaspete pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

În cele din urmă conflictul a fost dezamorsat, relațiile fiind unele foarte bune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel