Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oficial de la MAE. 85 de muncitori români de la o fermă din Germania, infectați cu Covid19
WhatsApp
Ministerul de Externe anunță că 85 de români care lucrează ca muncitori sezonieri la o fermă din Germania au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus. Toți au fost plasați în carantină, iar costurile cu hrana și cazarea sunt suportate de către angajator, care acordă și o diurnă zilnică de 50 de euro.

„Potrivit datelor obținute de către oficiul consular de la angajator, au fost testați toți angajații fermei, iar dintre aceștia 85 cetățeni români au fost testați pozitiv în perioada 28 mai-11 iunie a.c. Toți cei 85 de angajați sunt asimptomatici, fiind plasați în carantină. Toate costurile referitoare la cazare și hrană pe durata carantinei sunt suportate de către angajator, care acordă și o sumă zilnică de 50 de euro fiecărei persoane. De asemenea, alți 19 lucrători români, testați pozitiv la sfârșitul lunii mai, au încheiat perioada de carantină, au avut două teste negative și au revenit deja în țară. Totodată, în cazul în care cetățenii români care au fost testați pozitiv cu COVID-19 își vor exprima dorința de a reveni în țară, angajatorul va întreprinde demersurile necesare după expirarea perioadei de carantină și retestare”, anunță Ministerul de Externe.

În context, MAE precizează că situația fermei în cauză este în atenția Consulatului General al României la Munchen încă de la începutul lunii mai, la data de 6 mai fiind efectuată și o vizită la sediul acesteia de către consulul general al României la Munchen. Atât din datele obținute la fața locului, cât și din informațiile comunicate de către reprezentanții fermei, a reieșit că sunt respectate condițiile de igienă și securitate la locul de muncă, toate mesajele cu privire la normele de igienă fiind afișate și în limba română.

 

Consulatul României la Munchen, în dialog cu angajatorul și autoritățile locale

 

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Munchen nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu această situație din partea cetățenilor români care își desfășoară activitatea la această fermă. „Consulatul General al României la Munchen este în dialog cu angajatorul și autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistența consulară, conform competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19”, se arată în comunicatul MAE.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011 și 0049 (0)1602087789. Totodată, MAE menționează că numărul de telefon : 0049 (0)1602087789 este disponibil până la data de 30 iunie, fiind vorba despre o linie suplimentară, special creată pentru a raporta situații în contextul COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel