Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O tânără româncă, vândută unui proxenet pe 400 de euro. Poliția a intervenit la timp
WhatsApp
Un bărbat din Salonta, județul Bihor, a încercat să vândă unui proxenet cu suma de 400 de euro o tânără de 23 de ani. Acesta a fost prins în flagrant de polițiști și a fost arestat.

Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor, transmis vineri, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

„În localitatea Sanislău, judeţul Satu Mare, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au prins în flagrant delict un bărbat de 41 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, în timp ce ar fi încercat să vândă, contra sumei de 400 de euro, o tânără, de 23 de ani, din Sanislău, în scopul practicării prostituției", se arată în comunicat.

Bărbatul, cercetat pentru trafic de persoane, a fost reținut de procurori și apoi arestat preventiv pentru 15 zile, în baza unei decizii a magistraților de la Tribunalul Bihor.

Surse judiciare au declarat că bărbatul din Salonta este la prima abatere de acest gen, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel