Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O studentă de 20 de ani, găsită moartă în apartament. Dispariţia fetei plânsă de apropiaţi
WhatsApp
O studentă de 20 de ani din Bistriţa a fost găsită fără viaţă într-un apartament din Cluj, unde aceasta locuia cu chirie. 
Tragedie în Italia: O româncă a decedat subit în timp ce se afla în vacanță

Apropiații fetei sunt în stare de şoc şi plâng moartea tinerei care avea tot viitorul în faţă. Din primele cercetări, tânăra, care suferea de diabet, a fost găsită în stop cardio-respirator, potrivit bistriteanul.ro.

“Un suflet din familia Psihopedagogiei si un membru voluntar al echipei BSD s-a ridicat la Cer! Îți mulțumim, Rebeca că am împărtășit vise comune și suntem convinși că vei trăi în continuare în fiecare suflet care te-a cunoscut cu adevărat! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a transmis UBB – Biroul pentru Studenți cu Dizabilități, scrie ObservatorNews.

Pe rețelele de socializare, mesajele de condoleanţe au curs, iar cei care au cunoscut-o pe fata se declară în stare de şoc din cauza dispariţiei sale.

 

"O inimă bună a încetat să mai bată"

 

„O inimă bună a încetat să mai bată, atâtea planuri mărețe, mereu binedispusă, mereu lăsând o amprentă bună, însă astăzi ai lăsat o amprentă asupra tuturor, o durere nemărginită ..Drum lin spre cer suflet frumos…!”, a transmis unul dintre prietenii fetei.

„Prea de vreme ai plecat dintre noi, nu pot sa cred asa ceva. Drum lin spre ceruri”, „Dumnezeu să te ierte, suflet bun”, „Ai plecat. pacat ca nu ne-am mai vazut pe coridorul spitalului din Cluj amandoi acceasi boala ..ai fost o fata care era mereu, dar mereu cu zambetul pe fata chiar daca in suflet ascundeai o suparare..asa ca ma rog lui Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace..poate acolo iti va fi mai bine”.

„A fost Rebeca Condrea ,o tânără specială și ambițioasă! Va fi o bună profesoară printre îngeri! Rămas bun,draga mea elevă!!!!”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise de cei care au cunoscut-o pe fată.

Tânăra va fi condusă pe ultimul drum astăzi, 1 noiembrie, în comuna Sânmihaiu de Câmpie.

 

Medic rezident, găsit mort. Colegii, în șoc: „Ne-ai lăsat un gol în suflet"

 

Săptămâna trecută un alt deces a șocat România. Atunci, un medic rezident la Spitalul Universitar din București a fost găsit mort, în această seară. Cei care l-au cunoscut sunt întristați de vestea tristă. 

"Dumnezeu să te odihnească în pace Dr. Roman Moza. Ne-ai lăsat muți astăzi. Ne-ai lăsat un gol în suflet. Ai fost un om și un doctor minunat, nu refuzai niciodată pe nimeni, care care apela la tine. Nu te vom uita niciodată. După o gardă grea, așa veste ne-a terminat și mai rău pe toți!", a scris o colegă pe facebook.

"Îmi pare rău. Era frumos, tânăr, deștept, bun. Dar l-a durut atât de rău sufletul... Și nimeni nu a văzut. Aripi de înger îți vom face cu toții, pentru ca te-am iubit și nu ți-am spus", a comentat o altă colegă de-a medicului.

Nu avem timp și uite așa mai pleacă câte unul..

Așa cum ne facem timp să ne vorbim de rău unul pe altul, așa putem să fim mai înțelegători, mai umani unii cu alții...Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!, au mai scris cei care l-au cunoscut. 

Roman Moza era medic la Smurd-TIM la Spitalul Clinic de Urgență București şi medicină de Urgență la S.U.U.B. A studiat Medicina Generala la Universitatea de Medicina și Farmacie "Victor Babes" Timișoara, între 2008 - 2014

[citeste si]

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel