Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O româncă din Londra, revoltată după ce a fost la un magazin românesc: „Nu îți împrăștii mucozitățile pe mâncarea altora!”
WhatsApp
O româncă din Londra a povestit, ieri, o experiență nefericită pe care a avut-o la un magazin românesc. Claudia susține că niciuna din cele două vânzătoare nu purta masca, mănuși, ba mai mult, una din ele și-ar fi șters și nasul cu mâna cu care o servea. 
Foto ILUSTRATIV

„Merg la magazinul romanesc din orășelul unde locuiesc. De cum am intrat, am observat ca niciuna dintre cele doua vânzătoare nu purta masca, deși pe ușa era stipulat clar ca în incinta magazinului masca este obligatorie.

Ma apuc de luat una, alta când aud pe cineva tusind grav: una dintre vânzătoare, fără masca, aplecata și jumătate băgata în galantarul cu carne cruda, branzeturi și alte produse neambalate, le așeza pe toate cu mâinile fără mănuși, în timp ce strănuta și tusea de zor peste ele. Imediat ma răzgândesc sa mai cumpăr ceva de acolo și ma îndrept spre tejgheaua unde urma sa achit ce aveam deja în coș”, povestește Claudia.

 

„Își șterge efectiv nasul cu dosul palmei”

 

„La plata vine tot femeia care tusea. De aproape era și mai evident ca e răcita cobza. In timp ce ridic coșul spre tejghea femeia nici una, nici doua, își șterge efectiv nasul cu dosul palmei, întinde totul rapid pe pantalonii de pe ea și apoi da sa apuce relaxata produsele mele.

Zic: "te rog frumos sa nu atingi nimic. Tocmai te-ai șters la nas cu mana goala, în fata mea".

"Nu e adevărat!"

"Te-am văzut cu ochii mei. În plus, nici măcar nu porți masca, deși este evident ca ești bolnava!".

"Toată lumea e răcita pe vremea asta..." Îmi răspunde artagos.

"Uite, eu nu sunt. Și nici familia mea. Vreau te rog sa ma servească colega ta!".

"în primul rand eu NU POT sa port masca. Iar colega nu e antrenata sa încaseze!

Deci...."Într-un final întinde mana spre un dozator aflat în fata mea, se dezinfectează plictisita, la modul ostantativ și ma întreabă: "e ok acum??".

"Da, nicio problema".”

 

„Alții pot muri din cauza inconștienței unor astfel de indivizi”

 

„Este pentru prima data când am semnalat o abatere de acest gen autorităților, care au decis ca este situație urgenta și au spus ca vor interveni numaidecât. Am făcut-o sperând ca aceasta femeie va învața măcar că atunci când ești răcit nu te ștergi cu mana la nas, nu tusesti și nu îți împrăștii mucozitatile pe mâncarea altora.

Ca sa nu mai vorbim de contextul actual în care alții pot muri din cauza inconștienței unor astfel de indivizi...Dar na...toata lumea e răcita pe vremea asta...”, conchide Claudia pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel